FCSB a legitimat și norocul în echipă: s-a impus cu 3-2 în Azerbaidjan, după un meci slab
FCSB a obținut o victorie mare după un joc „mic” în Azerbaidjan, impunându-se cu scorul de 3-2 în fața lui Qarabag, în penultima etapă a grupei principale a Ligii Europa. Calificarea în faza preliminară e asigurată.

Partida de aseară a fost una în care un rol important au jucat și rugăciunile patronului Gigi Becali. Pentru că, să recunoaștem, „roș-albaștrii” nu au făcut un meci strălucit. Însă în sport ceea ce rămâne este rezultatul final, nu mai ține minte nimeni peste ani dacă ai jucat bine sau prost. Așadar, echipa noastră merită toate laudele, pentru că a obținut victoria chiar și într-o partidă în care azerii au dominat în mare parte. De altfel, ei au și deschis scorul în minutul 1, după o gafă a lui Ngezana. În minutul 8, Adrian Șut a egalat cu o lovitură de cap, după o gafă a gazdelor, pentru ca în minutul 41 azerii să revină în avantaj, după un autogol al lui Dawa. La cabine s-a intrat la egalitate, 2-2, după ce Miculescu a reușit să marcheze în al patrulea minut al prelungirilor. Suspansul a durat până în minutul 73, când același Adrian Șut a marcat, tot cu capul, golul unei victorii de „aur” pentru FCSB.
Gigi Becali, nemulțumit de jocul echipei
Jocul slab al românilor a fost subliniat, de altfel, și de Gigi Becali, care în direct la Digi Sport a declarat: ”Am fost dominați cum am fost nu am văzut în viața mea, ne-au făcut praf. Ne-au distrus, nu știu dacă s-a mai întâmplat în istoria fotbalului, 3 cornere, 3 goluri. A fost mâna lui Dumnezeu aici. E de apreciat lupta, războiul dat. Nu-mi vine să cred că am câștigat, e pentru prima oară în viața mea”, a spus la postul TV omul de afaceri, căruia chiar nu-i venea să creadă cum de a reușit echipa lui să câștige acest meci.
La finalul partidei, Daniel Bîrligea, care are un start de sezon slab, era bucuros pentru rezultatul echipei sale. „Suntem fără cuvinte. Suntem cei mai fericiţi. Am făcut o ţară întreagă să fie mândră de noi şi noi suntem mândri de ce am făcut în teren. Am fost în dificultate, dar am revenit de trei ori şi asta înseamnă o echipă puternică. Important era să luptăm, aţi văzut că toţi colegii mei au luptat. Mai avem meciuri de jucat şi ne dorim să facem un meci spectaculos săptămâna viitoare. Cu siguranţă se văd optimile, noi luptăm, ne dorim victoria, dar e posibil să ajungem acolo şi cu un egal. Ne dorim să ajungem în optimi”, a declarat el după meci.
Peste o săptămână, joia viitoare, FCSB va juca la București cel mai așteptat meci al său din ultimii ani: contra lui Manchester United. O partidă pe care Tănase o așteaptă cu mare optimism: „Cred că putem învinge Manchester United. Trebuie să băgăm mingea în poartă de mai multe ori decât o bagă ei. Trebuie să ne autodepășim, nu trebuie să facem greșeli”, a făcut el tactica de joc pentru joi.