Final de drum: „tricolorii” mici au încheiat EURO 2025 fără nicio victorie
Echipa naţională de tineret a României a încheiat parcursul la EURO 2025, acolo unde selecționata U21 a lui Daniel Pancu (47 de ani) nu a reușit vreo victorie. Cel mai recent, România U21 a fost învinsă, marți, de Slovacia, 2-1, într-un meci disputat la Bratislava.

Adversarii au deschis repede scorul, Adam Obert (22 de ani) marcând, încă din minutul 11 și intrând la pauză cu avantaj. Repriza secundă a venit cu majorarea scorului, în minutul 57, prin Tomáš Suslov (23 de ani), însă România nu a deznădăjduit, Ümit Akdağ (21 de ani) înscriind „golul de onoare” al „tricolorilor”, în minutul 67. Apoi, în ciuda multiplelor încercări ale românilor de a obține măcar un punct, scorul a rămas, totuși, neschimbat. „Tricolorii” au pierdut toate cele trei meciuri disputate în Grupa A, terminând pe ultimul loc, cu două goluri marcate și cinci primite. Spania este lider (7p), urmată la egalitate de Italia, pe trei fiind Slovacia (3p).
Selecționerul și-a anunțat plecarea, la sfârșitul lunii
Pancu nu a fost mulțumit de situația de la naționala mică, selecționerul care și-a anunțat plecarea, la încheierea mandatului, la finalul acestei luni, declarând: „Vrei nu vrei, la un EURO sunt jucători foarte mari ai Europei şi eu consider că nivelul aici a fost de Liga Campionilor. A fost o experienţă extraordinară pentru jucători, mai ales pentru cei din Liga I. Asta e realitatea, trebuie sa acceptăm! Vom mai obţine rezultate, din când în când şi cam atât. Problemele sunt altele la noi, însă - ele încep de la copii şi juniori.
Romania nu a putut, nu că nu a avut atitudine. Nu a fost nici o surpriză pentru mine. E o problemă de dueluri, de intensitate, de cum se intră în posesia mingii, uitaţi-vă la datele statistice. Aici sunt problemele. Până nu se rezolvă problemele de intensitate, degeaba sperăm. Ne vom mai califica la turnee finale, dar aici ne vom opri. Jucătorii au căpătat experienţă, să îşi dorească. Singura scuză valabilă este aceea că a fost al treilea meci în şase zile”, a fost discursul lui Pancu, după ultimul meci din grupele competiției.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!