Hagi Jr: „Să trecem de grupe, să se iasă în stradă”. Ce se întâmplă cu Alibec
Cu o zi înainte de cel de-al doilea amical, împotriva lui Liechtenstein, echipa națională a României a susținut o conferință de presă, vorbind despre cum merg pregătirile pentru EURO2024. Partida se va disputa, vineri, de la ora 21.00, pe Stadionul Steaua, fiind televizată de Antena 1.
„Am intrat în atmosfera de EURO 2024, din ziua în care ne-am reunit. Sperăm să ajungem acolo în puteri maxime şi să reprezentăm România cum trebuie! Eu şi colegii mei avem experienţa europeană destul de mare. Un Campionat European la seniori este două ori mai mare ca la tineret, dar avem experienţă şi ştim cum să gestionăm situaţia! Belgia, Ucraina şi Slovacia sunt echipe puternice, au jucători buni, dar şi noi avem echipă bună. Vom face analiza fiecărui jucător şi ca echipă, dar contează să ne analizăm pe noi şi să intrăm pe teren tactic, mental şi tehnic la nivel maxim”, a spus Ianis Hagi, care a adăugat: „Tatăl meu şi Anghel Iordănescu ne-au arătat calea, ne-au arătat că se poate. Acum, e rândul nostru să facem ceva. Eu mereu am spus că joc pentru fani, să le arăt că prin muncă orice se poate realiza. Ne simţim foarte susţinuţi de suporteri, cred că o ţară întreagă se aşteaptă să ne prezentăm cum trebuie. Vrem să începem cu dreptul, să câştigăm cu Ucraina şi să mergem mai departe”.
Totodată, selecționerul Edi Iordănescu s-a arătat optimist în privința șanselor de recuperare a lui Denis Alibec, printre alții: „Staff-ul medical lucrează la capacitate maximă şi, mai mult ca oricând, din păcate. Suntem în proces de recuperare cu doi-trei băieţi, deja Deian Sorescu este 100% recuperat, dar au mai apărut două-trei probleme medicale, din păcate, după meciul cu Bulgaria. Astăzi vom afla mai multe, dar sper să nu fie ceva grav. Nu îmi cereţi detalii sau nume, pentru că vrem să le gestionăm bine intern. În ceea ce îl priveşte pe Denis Alibec, sunt şanse importante ca el să fie recuperat în câteva zile. Dar pentru orice antrenor este important ca toţi jucătorii să fie valizi şi în perioada de pregătire. Important este că nu este ceva grav şi că îl vom recupera”.
„Am încercat să ridicăm un pic nivelul”
De altfel, coordonatorul primei reprezentative s-a arătat mulțumit de cum se prezintă echipa sa: „În fiecare zi, gândul se îndreaptă către următorul moment şi avem multe de gestionat în fiecare zi. Dar cred că, înainte de toate, trăim momente frumoase, unice, simţim asta pentru că după foarte mult timp România va fi din nou la un nivel înalt. Am avut o echipă care a terminat grupa pe primul loc, cu spirit de sacrificiu, şi prin toate aceste lucruri ar trebui să nască suport şi nu dubii, pentru că ne-am recâştigat orgoliul naţional. Trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem, conştienţi că trebuie să facem paşi pentru a ne creşte nivelul. Eu sunt fericit, recunoscător şi foarte încrezător. Ne dorim să avem mai multă intensitate în joc. Sunt elemente pe care vrem să le îmbunătăţim de la zi la zi. Nu am avut ritmul de competiţie la meciul cu Bulgaria, dar ne-am asumat treaba asta. Dar la meciul de mâine vom avea mai multă coerenţă, sperăm chimia jocului să funcţioneze mai bine. Calendarul a fost aglomerat comparativ cu celelalte ediţii ale turneelor finale la care a participat echipa naţională, când se organizau cantonamente de pregătire înainte. Am încercat să ridicăm un pic nivelul şi s-a resimţit oboseala, dar sunt lucruri asumate şi sperăm ca de la zi la zi să ne apropiem de nivelul pe care toţi îl dorim. Organizarea de joc oricând poate să sufere îmbunătăţiri. După jocul acesta vom trage linie şi vom şti exact pe ce jucători ne vom baza. Eu mă aştept să facem un joc consistent, cu realizări. Aşteptaţi-vă la multe schimbări, iar eu mă aştept la un public cât mai numeros”.
Reamintim că EURO2024 se va disputa între 14 iunie și 14 iulie, în Germania, iar naționala din România a fost repartizată în Grupa E a turneului, alături de Belgia, Slovacia şi Ucraina. România va debuta pe 17 iunie, contra Ucrainei, la München. Pe 22 iunie va avea loc meciul de fotbal cu Belgia, la Köln, iar pe 26 iunie va întâlni Slovacia, la Frankfurt. Țara noastră va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016, cea mai bună performanţă reuşind-o în 2000 - sferturi de finală.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!