Mai are de învățat: Chivu pierde primul derby la Inter, 0-1 cu AC Milan

Internazionale Milano n-a reușit să se impună în fața lui AC Milan, duminică, aceasta din urmă câștigând cu 1-0, în etapa a XII-a din Serie A. Totuși, Cristi Chivu (45 de ani) a avut cuvinte de laudă pentru echipa sa și a fost mulțumit de jocul prestat în campionatul italian.

Cristi Chivu a avut un meci intens în Serie A (FOTO: EPA)
Cristi Chivu a avut un meci intens în Serie A (FOTO: EPA)

Chiar dacă, la mijlocul primei reprize, suflarea interistă se pregătea să sărbătorească măcar un gol, formația lui Chivu având două ocazii importante, cele două echipe au intrat la pauză cu „scor alb”, ca în partea secundă a jocului să marcheze americanul Christian Pulišić (27 de ani), în minutul 54. Inter a avut șansa sa de a egala, când francezul Marcus Thuram (28 de ani) a scos un penalty pentru echipa lui Chivu, după ce a fost faultat în careu, dar turcul Hakan Çalhanoğlu (31 de ani) n-a tras inspirat şi francezul Mike Maignan (30 de ani) a apărat, în minutul 74. 

Antrenorul român, discurs matur, în ciuda înfrângerii

„Nu este vorba doar de ceea ce am creat, ci de performanța și concentrarea pe care trebuie să le menținem. Au marcat împotriva noastră la singura lor ocazie provenită dintr-o pasă lungă, dar asta e fotbalul. Băieții au încercat în toate felurile, acesta este spiritul pe care vreau să-l văd! Trebuie să ne gestionăm bine frustrarea, pentru că pierderea unui astfel de meci își poate lăsa amprenta. Nu fac această analiză, știu ce creăm și riscurile pe care ni le asumăm. Nu mă concentrez niciodată individual pe jucători, pentru că jucătorii mei sunt întotdeauna cei mai buni. Nu arăt cu degetul, pentru că atunci când se întâmplă asta, «miroase» a eșec. Nu există un singur vinovat pentru această înfrângere, suntem cu toții implicați. Am fi putut gestiona mai bine momentele, avem doar datoria să ne punem din nou pe picioare, pentru că avem un alt meci important miercuri (n.r. cu Atlético Madrid, în Liga Campionilor), a spus Chivu, potrivit tuttomercatoweb.com. În clasamentul din Serie A conduce AS Roma, cu 27 de puncte, urmată de AC Milan (25 de puncte) şi SSC Napoli (25 de puncte), în vreme ce Inter Milano este pe locul patru, cu 24 de puncte, iar Bologna FC, tot cu 24 de puncte, se află pe locul cinci. Sub comanda lui Chivu, Inter numără 14 victorii, o remiză și doar cinci dueluri pierdute în toate competițiile. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristi Chivu (EPA) jpg
Vizita Messi India (EPA) jpg
CFR Cluj FK Csíkszereda Miercurea Ciuc (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Universitatea Craiova Sparta Praga (Sportpictures) jpg
FCSB FEYENOORD ROTTERDAM, UEFA EUROPA LEAGUE (11 12 2025) jpg
fcsb bucurie jpg
Dorinel Munteanu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net