Modrić, ambițios la 39 de ani. „Obiectivul la Milan? Calificarea în Liga Campionilor”
Luka Modrić (39 de ani) a fost prezentat, în sfârșit, drept noul jucător al echipei AC Milan, croatul lăsând în urmă un parcurs de peste un deceniu pe „Santiago Bernabéu”, inaugurându-și tricoul cu numărul 14 în prezența a numeroși și entuziasmați fani. Odată cu instalarea sa la gruparea din Serie A, fotbalistul a oferit, luni, primele sale declarații din noua ipostază.

„Am petrecut 13 ani la cel mai mare club din lume, iar acum mă alătur unui club care obişnuia să fie ceea ce este Real Madrid. Ei s-au pierdut pe parcurs. Milan trebuie să muncească din greu pentru a reveni la acel nivel. Depinde de mine să dau tot ce am mai bun, în acest an şi să profit la maximum de el. (...) Cu toţii ne amintim de Milan ca fiind una dintre cele mai bune echipe din lume. Nu ne putem mulţumi cu un sezon mediocru sau doar cu calificarea în Liga Campionilor. În ceea ce priveşte viziunea mea pentru Milan, trebuie să rămânem umili: trebuie să muncim din greu pentru a readuce echipa la cel mai înalt nivel. Sunt foarte competitiv şi vreau să transmit asta echipei. Obiectivul minim este calificarea în Liga Campionilor, dar Milan trebuie să lupte pentru a câştiga titluri. Acesta este obiectivul meu şi ar trebui să fie acelaşi pentru toţi cei care lucrează la Milan. Dar trebuie să rămânem umili şi să avem o echipă solidă”, au fost cuvintele lui Modrić, câştigătorul Balonului de Aur 2018 intenţionând să aducă tot ce poate mai bun la noua sa echipă.
Vrea să joace la Campionatul Mondial din 2026
„Trebuie să fac exact ce am făcut şi la alte cluburi, să încerc să ajut cât pot de mult. Ştiu că aşteptările sunt mari, dar mă simt pregătit. Urmăresc mult Serie A, pentru că sunt mulţi jucători croaţi care joacă aici şi se vede că este un campionat competitiv, care se reface. Tactic, echipele sunt foarte organizate. Aceasta este diferenţa, faţă de campionatul spaniol. Trebuie să mă adaptez cât mai repede la acest mod de a juca aici, în Italia”, a completat fotbalistul.
Întrebat dacă se gândește la retragere, croatul a punctat: „Nu ştiu, este prea devreme să spun. Obiectivul meu este clar să joc la Cupa Mondială, de anul viitor, dar mai întâi trebuie să ne calificăm. Dar nu privesc prea departe. Important este să trăiesc în prezent şi să fac lucrurile bine. Vreau să încep această nouă aventură şi să mă pregătesc cât pot de bine pentru a fi la nivelul pe care îl cere acest club. Va fi timp şi pentru viitor. Eu trebuie să mă concentrez asupra prezentului pentru a da totul pentru Milan”.
Modrić a semnat pentru AC Milan pe un an, cu opţiune de prelungire pentru un al doilea sezon.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































