Real rămâne fără legendă: jucătorul cu aproape 600 de meciuri pleacă la Milan
Unul dintre cei mai longevii jucători de la Real Madrid este pe picior de plecare de la gruparea de pe „Santiago Bernabéu”, Luka Modrić jucând ultimul său meci, miercuri, împotriva lui Paris Saint-Germain, cea din urmă câștigând cu 4-0 și calificându-se în finala Campionatului Mondial al Cluburilor.

În vârstă de 39 de ani, mijlocaşul croat în vârstă de a intrat în locul lui Jude Bellingham (22 de ani), în minutul 65, când scorul era deja decis şi nu a putut face nimic pentru a împiedica eliminarea echipei sale din Spania. Dincolo de competiția desfășurată în Statele Unite ale Americii, Modrić lasă în urmă 13 ani prolifici la Real Madrid, unde a adunat 28 de trofee, consemnând un record. În palmaresul său de la gruparea de fotbal din La Liga se regăsesc şase Ligi ale Campionilor (2014, 2016, 2017, 2018, 2022 şi 2024) şi un Balon de Aur în 2018. În continuare, croatul nu pare dispus să-și ia „adio” de la „sportul rege”, presa italiană indicând un transfer din Primera División la AC Milan. Zvonurile indică o înțelegere valabilă pe un an, fiind doar o chestiune de timp până ce mutarea lui Modrić s-ar confirma.
Ar urma să se alăture lui AC Milan, la începutul lunii viitoare
Situația a fost confirmată de antrenorul lui AC Milan, Massimiliano Allegri (57 de ani), care a confirmat, la începutul acestei săptămâni, într-o conferință de presă, că planul este ca Modrić să ia o scurtă vacanță, apoi să se alăture noii echipe, în această vară, la începutul lunii august. Noul sezon de Serie A va lua startul, luna viitoare, fiind programat să se desfășoare în perioada 23 august 2025-24 mai 2026.
Campionatul Mondial al Cluburilor reunește 32 de echipe, repartizate inițial în opt grupe, primele două ocupante din fiecare calificându-se în optimile de finală. Lupta pentru marele trofeu va avea loc la New York, sâmbătă, 13 iulie, de la ora 22.00, echipele care își vor măsura forțele fiind PSG și Chelsea Londra.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































