Dan Petrescu, speriat de Liga Europa: „Sunt favoriți, joacă acasă pe sintetic”
CFR Cluj va întâlni, joi, formația elvețiană FC Lugano, tehnicianul ardelenilor arătându-se rezervat în privința șanselor de calificare a echipei sale. Meciul de fotbal contează pentru turul doi preliminar de Liga Europa și este programat de la ora 21.30, fiind televizat de DigiSport2 și PrimaSport2.

„Eu sunt conștient de dificultatea meciului! În opinia mea, ei sunt favoriți, joacă la ei acasă, pe sintetic. Dar cu puțin noroc, dacă facem o echipă scurtă și ne autodepășim, putem să scoatem un rezultat pozitiv. Ei nu au debutat în campionat, așa că nici lor nu o să le fie ușor. Poate nu vor avea ritm, dar, ca să spun sincer, nu am avut o tragere la sorți așa cum mi-aș fi dorit. Dar încercăm să scoatem maximum din meci”, a spus cel poreclit „Bursucul”, adăugând: „E clar că pe adversari nu îi cunosc la fel de bine ca pe cei din România. Ei nu au început campionatul și asta e o problemă, iar amicalele lor au fost filmate foarte rău, nu înțelegeam aproape nimic! Ne-am uitat mai mult la meciurile lor din sezonul trecut. În opinia mea, Lugano are jucători de mare calitate. Valoarea jucătorilor lor este mult peste cea a jucătorilor noștri, asta e părerea mea! Obiectivul lor în campionat anul acesta ar trebui să fie primele două locuri, ținând cont de ce jucători au în lot. Calitatea lor se vede foarte clar, au mulți jucători de echipă națională”.
„Nu e ușor să ai patru-cinci jucători lipsă”
Îngrijorările lui Dan Petrescu sunt multiplicate și de faptul că se confruntă cu probleme de lot, înaintea acestei partide: „Am un regret că nu îi vom avea pe Emërllahu și Kamara. Măcar unul să fi fost în acest meci... În afară de ei, mai sunt Postolachi, Simão... Apoi și Munteanu, care nu a prea jucat, până acum și e greu să intre, până nu îl văd să fie 100%. Deci nu e ușor să ai patru-cinci jucători lipsă! Asta e problema începutului de sezon pentru noi. Sper ca, după dubla asta, să aducem niște jucători cu experiență pe poziții cheie”.
În aceeași zi, vor mai evolua două formații românești, însă în Conference League, runda a doua preliminară: FC Ararat-Armenia-Universitatea Cluj va fi de la 19.00, iar FK Sarajevo-Universitatea Craiova de la 22.00, ambele pe DigiSport1 și PrimaSport1.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

































