Cine e autorul celui mai frumos gol la Mondial. Avea saci de gunoi ca perdele
La mai bine de o săptămână, de când și-a decernat campioana, Spania cucerind titlul, Campionatul Mondial încă „mai face valuri”, alegându-și cel mai frumos gol al competiției. Autorul unui reușite excepționale pentru Capul Verde împotriva Argentinei, partidă încheiată 2-3, după prelungiri, în 16-imile de finală ale Cupei Mondiale din 2026, are o poveste aparte: pe numele său Sidny Lopes Cabral (23 de ani), evoluează la Trabzonspor FC și are un trecut „încercat” de viață.

În „bătălia” pentru cea mai spectaculoasă reușită, Lopes Cabral a devansat golurile spectaculoase marcate de Eldor Shomurodov (31 de ani) din Uzbekistan şi Wilson Isidor (25 de ani) din Haiti, care s-au clasat pe locurile al doilea şi al treilea. Prin desemnarea sa drept lider al ierarhiei, Lopes Cabral succede argentinianului Maxi Rodríguez, uruguayanului Diego Forlán, columbianului James Rodríguez, francezului Benjamin Pavard şi brazilianului Richarlison în câştigarea acestui premiu, devenind abia al doilea fundaș care a reuşit această performanţă.
„În clipa în care am trecut de adversar cu un dribling, am văzut o breşă şi m-am gândit: «Hai să încercăm». Şutez bine cu ambele picioare. Am văzut spaţiul liber şi mi-am îndreptat privirea spre colţul de sus al porţii. Am ţintit acolo şi am lovit mingea foarte bine. Când am ridicat privirea şi am văzut mingea îndreptându-se spre colţul acela de sus, m-am gândit: «Ce naiba am făcut?!» Nu-mi venea să cred. M-am uitat la coechipierii mei - toţi ţipau, cu mâinile la cap, plini de bucurie. Am început să alerg fără să mă gândesc! Abia atunci mi-am dat seama că marcasem un gol spectaculos la Cupa Mondială. Toată lumea visează măcar să înscrie la Cupa Mondială, dar să înscrii în felul acesta, pe o scenă atât de importantă, împotriva unei echipe atât de puternice, a fost uimitor! Eram cu adevărat fericit”, a povestit Lopes Cabral, potrivit fifa.com, despre cum s-a simțit să marcheze în văzul a 65.000 de oameni.
Mama sa a leșinat de emoție, după gol
În timp ce Lopes Cabral alerga fără oprire, mama sa, Teresa, a leşinat; „Înainte de meci, le-am spus mamei şi iubitei mele că, dacă voi marca, voi alerga spre ele. Când am ajuns acolo, am văzut-o pe mama plângând, nici măcar nu-şi dăduse seama că eram chiar acolo. Toată lumea era ocupată să o îngrijească, pentru că leşinase când am marcat!”.
Unul dintre votanţii golului a fost un alt fundaş lateral, o legendă a Braziliei şi a clubului Real Madrid. „După meci, am primit un mesaj de la Marcelo”, a explicat jucătorul, adăugând: „El este unul dintre cei mai mari idoli ai mei. L-am admirat întotdeauna. Este fundaş stânga, joacă cu ambele picioare şi are o tehnică excelentă. Mi-a spus că a votat pentru golul meu ca fiind cel mai bun al turneului! I-am răspuns: «Mulţumesc foarte mult! Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc. Sunt atât de emoţionat şi onorat că m-ai văzut jucând.» Iar el a spus: «A fost o plăcere să te văd jucând; eşti cu adevărat bun». Eu am rămas fără cuvinte! Nu-mi venea să cred când am primit mesajul lui!”.
Ascensiunea în carieră a lui Lopes Cabral este cu atât mai incredibilă cu cât, acum trei ani, juca în divizia a cincea din Germania şi folosea saci de gunoi pe post de perdele improvizate. Povestea sa de viaţă, de la sărăcie la bogăţie, inspiră o lume întreagă, odată cu câștigarea uneia dintre cele mai prestigioase distincții din fotbalul mondial.



































