Se întoarce în fotbal. Jürgen Klopp, noul selecționer al Germaniei
Jürgen Klopp (59 de ani) nu a rezistat prea mult departe de terenul de joc și, după o pauză pe care și-a dorit-o, odată cu plecarea de la Liverpool FC, în 2024, tehnicianul neamț revine în „sportul rege”, urmând să ocupe funcția de selecționer al Germania. După plecarea lui Julian Nagelsmann (39 de ani), federația nemților a reușit să-l convingă pe Klopp să-și facă întoarcerea în domeniul care l-a consacrat.

Fost antrenor al echipei Liverpool, unde a câştigat totul, în perioada 2015-2024, Klopp revine pe banca tehnică, după ce și-a dat deja acordul, în urmă cu câteva săptămâni. Presa internațională conturează o înțelegere valabilă până în 2030, anul următoarei Cupe Mondiale, având în calendar și EURO 2028.
„Sunt încântat. Este o mare onoare să fiu aici. Îmi trec multe prin minte. Aveam o idee despre cât de importantă este sarcina de selecționer, dar mi se părea de neimaginat să se ajungă vreodată la asta. Semnarea contractului face ca ziua de azi să fie una foarte, foarte specială pentru mine”, au fost primele cuvinte ale lui Klopp, odată cu oficializarea noii funcții.
Este la a treia „aventură” nemțească. Ce obiectiv are la „cârma” naționalei
Klopp își urmează, astfel, un vis mai vechi de-al său, profitând de plecarea lui Nagelsmann, care a părăsit echipa naţională, după eliminarea din 16-imile Cupei Mondiale împotriva Paraguayului (1-1, 4-3 la loviturile de departajare). Numit în septembrie 2023 la naționala Germaniei, Nagelsmann a adunat 37 de meciuri, dintre care 23 de victorii, opt eșecuri și șase remize și, deși mai avea contract până în 2028, a părăsit selecționata germană.
De altfel, tehnicianul nu s-a sfiit, în timpul Cupei Mondiale, să-l critice pe predecesorul său. Odată cu această mutare, Klopp revine pe banca unei echipe germane, după lungile sale aventuri la FSV Mainz 05 (2001-2008) şi apoi la Borussia Dortmund (2008-2015). Obiectivul în noua provocare este readucerea Germaniei în elita fotbalului mondial, rezultatele naţionalei fiind slabe, în ultimii ani: de la semifinala de la EURO 2016, germanii nu au mai trecut de sferturile de finală al vreunul EURO sau ale Cupei Mondiale.



































