Stanciu, optimist: „Să fim generaţia care sparge blestemul necalificării la Mondial”
România ia în calcul doar victoria în primul meci de fotbal din preliminariile pentru Campionatul Mondial, în care va întâlni Bosnia și Herțegovina, vineri, de la 21.45, pe Arena Națională, partidă televizată de Antena 1. În vederea duelului, căpitanul „tricolorilor” țintește sus, vizând calificarea la CM 2026.

„Este esenţial să începem cu o victorie, primul meci este cel mai dificil, ideal este să câştigăm, vom face totul pentru acest lucru. În campania de calificare pentru CM2026 doar primul loc te duce acolo, locul doi mai are meciuri de baraj. Respectăm pe toată lumea -Bosnia, San Marino-, acest grup nu tratează un adversar cu superficialitate, indiferent de numele pe care îl poartă. Austria are puţin avantaj, dar pe teren nu intră cotele de piaţă ale jucătorilor, deci toţi pornim cu şanse egale! Şi, cum am zis, odată şi odată va trebui ca o generaţie să spargă acest blestem, pentru că sunt foarte mulţi ani de când România nu a mai fost la Mondial şi sperăm să fim noi această generaţie”, a declarat Nicolae Stanciu (31 de ani).
„Îmi revine în minte acea calificare la Campionatul Mondial din '70”
În contextul în care Stanciu a fost întrebat despre discuţiile între conducerea federaţiei şi jucători despre potenţiala împărţire a primelor de calificare, selecţionerul Mircea Lucescu (79 de ani) a intervenit: „Dar nici nu se discută despre lucrul ăsta! Este o problemă între jucători şi federaţie. Părerea mea că nu e momentul, că avem un meci extrem de dificil, extrem de greu, ne concentrăm pe el şi atâta tot! Păi, ei ştiu foarte bine ce au de câştigat în urma acestui, în urma unei calificări. În primul rând, eu cred că imaginea lor, popularitatea lor, istoria lor. Nu mai întrebaţi de bani! Eu nu ştiu dacă s-a finalizat ceva, eu nu particip la aşa ceva, absolut deloc. Ducem această pregătire spre un alt canal, spre o altă direcţie. Aia trebuie să fie urmarea unei participări extraordinare a lor în joc! Nu primele vor fi importante. Ceea ce câştigă ei pe planul lor personal şi asta este extraordinar, ca imagine, ca istorie, ca tot. Eu am 80 de ani şi, tot timpul, îmi revine în minte acea calificare la Campionatul Mondial din '70 şi ce a însemnat pentru noi şi pentru toţi. Şi trăieşti cu aceste momente. Sunt emoţii care, din timp în timp, vă revin la suprafaţă şi foarte puternici. Ei la asta trebuie să gândească în primul rând”, a fost răspunsul selecţionerului.
Programul complet al „tricolorilor”, în preliminariile pentru CM2026
21 martie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Bosnia şi Herţegovina
24 martie, preliminarii CM 2026, San Marino-ROMÂNIA
7 iunie, preliminarii CM 2026, Austria-ROMÂNIA
10 iunie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Cipru
5 septembrie, amical: ROMÂNIA-Canada
9 septembrie, preliminarii CM 2026: Cipru-ROMÂNIA
9 octombrie, amical: ROMÂNIA-Moldova
12 octombrie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Austria
15 noiembrie, preliminarii CM 2026, Bosnia şi Herţegovina-ROMÂNIA
18 noiembrie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-San Marino
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!