După ce a ajuns la 97 de kg, What's Up s-a pus pe slăbit
Vrea să îl întreacă pe Dorian Popa la ''pătrăţele''. What's Up s-a pus serios pe slăbit, după ce un accident l-a ţinut departe de sală. Artistul a trecut printr-o intervenţie chirurgicală la şold, după ce skyjet-ul pe care îl conducea s-a lovit de un altul condus chiar de un amic de-al său. Acum se simte foarte bine şi este mai hotărât ca niciodată să dea jos kilogramele acumulate în ultima perioadă.
Accidentul cu skijet-ul i-a dat bătai de cap lui What's Up. I-a provocat o lovitură serioasă, iar pentru că nu a mai fost atât de activ, cântăreţul a luat câteva kilograme în plus. Însă, acum artistul şi-a chemat prietenul cel mai bun în ajutor şi este hotărât să slăbească.
„M-am apucat de slăbit, am avut un accident din greşeală, m-am lovit din greşeală cu un sky jet. Am avut un hematom l-am scos, l-am scos între timp, acum mă simt foarte foarte bine şi acum se bagă pe muschi am slăbit vreo 2 kile pentru că după o lună jumate m-am îngrăşat un pic cam mult am ajuns la 97 de kile”, a mărturisit artistul.
What's up a început deja ''cantonamentul'', iar antrenorul este unul dintre cei mai exigenţi: „Vreau să zic că îl pup și îl iubesc, este fratele meu care întotdeauna îmi zice când greșesc cu mâncarea aia grasă și cu prea mult ulei”.
Artistul recunoaşte că este pofticios şi că, din când în când, mai scapă în oala cu mâncare sau în raioanele cu dulciuri: „Sunt foarte foarte gurmand, dar el mi-a explicat ce e gresit şi ce nu, ar trebui să ne vezi când ieşim la film ce se întâmplă. Mâncăm kile de nachos, popcorn, dulciuri”, a recunoscut What's Up. Totuși, acesta este mândru de faptul că deja a început să slăbească: „La sală am pile, altfel nu-mi explic cum de am pierdut vreo două kile”.
Două kilograme a reuşit What's Up să dea jos în ultima săptămână. Nu pilele au fost, însă, cele care l-au ajutat, ci antrenamentele zilnice peste care, spune artistul, nu sare niciodată.