M-a cerut de soţie când nu mai speram

Nu m-ar fi încântat niciodată o cerere în căsătorie banală, deci n-a fost deloc uşor pentru bărbatul meu să mă ceară de soţie.

Aveam o relaţie de trei ani şi treceam printr-o perioadă tensionată. Nervozitatea începuse să ne afecteze viaţa de cuplu şi ne certam tot mai des.

Când l-am întrebat dacă vrea să ne despărţim, a răspuns afirmativ. ­N-am avut puterea să mai discut şi chiar a doua zi m-am mutat la părinţii mei.

Îl iubeam, însă nu-i puteam impune să mă iubească şi el. Într-o seară, m-am întors acasă obosită. În faţa uşii, am găsit un carneţel pe coperta căruia scria:

„Dacă-ţi doreşti,deschide-l!” Abia când a căzut din el o petală uscată de trandafir, l-am citit.

Pe următoarele pagini scria: „Dacă iubeşti, mai dă o filă!/Dacă ştii să ierţi, citeşte mai departe!”

Eram convinsă că este de la el, aşa că am continuat:„Dacă găseşti cinci motive care te asigură că ai întâlnit sufletul-pereche, citeşte!”

Pe ultima pagină scria: „De când m-ai cunoscut, n-ai vrut să schimbi nimic la mine. Ai ştiut să faci din fiecare moment petrecut împreună o sărbătoare şi să îmi dai curaj. Te iubesc şi te vreau mereu lângă mine! Dacă şi tu simţi asta,­ deschide-mi uşa!”

Inima îmi bătea de parcă ar fi vrut să-mi iasă din piept. Deznodământul? O căsnicie frumoasă şi un băieţel superb.