Machiaj de iarnă. 4 ponturi ca să străluceşti indiferent de vreme

Machiaj de iarnă. 4 ponturi ca să străluceşti indiferent de vreme

Ultima actualizare:
1 55953 original jpg jpeg

Frumuseţea este perfectibilă, iar acest lucru nu este deloc complicat dacă ai informaţiile şi produsele necesare. Mirela Vescan, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi make up artişti din România, îţi oferă câteva ponturi esenţiale despre un machiaj de iarnă care să atragă privirile celor din jur.

Care este condiţia esenţială pentru a avea un machiaj de iarnă reuşit?

1. Machiajul reuşit este acela care respectă trăsăturile feţei, etapele fireşti de aplicare a fardurilor şi selectarea corectă a culorilor. O faţă trebuie analizată cu atenţie, astfel încât machiajul să fie avantajos, iar elementele frumoase ale chipului să fie evidenţiate în mod firesc.

Care sunt paşii corecţi pentru a realiza un machiaj de iarnă de zi?

2. Demachierea tenului este esenţială, pielea bine curăţată şi hidratată arată bine, este suplă şi pregătită pentru baza de machiaj alcătuită din fond de ten, puţin fard corector, dacă este cazul, şi un strat fin de pudră.

3. Fondul de ten este o cremă pigmentată, are rol de protecţie şi nivelare estetică a tenului. Pe baza de machiaj se pot aplica fardurile pentru pleoape şi obraz, creioanele pentru ochi,sprâncene şi rujul pentru buze.

4. Pentru zi, fardurile trebuie să fie alese în nuanţe neutre, plăcute, tonurile de roz şi bej fiind acum foarte moderne.

Produse esenţiale:fonul de ten,creionul pentru sprâncene şi mascara.

Află de AICI care sunt culorile-vedetă ale acestei ierni!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cristina Cioran și Valerie Lungu
Prințul William, Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
valerie lungu si alex gilca
selena gomez rochie rosie prada rare gettyimages jpg
Roxana Hulpe jpg
andreea popescu
Elena Viscu, CRBL, foto Instagram, arhiva jpg
FInfluencerița Jennifer Burnham jpg
image
image