Marvel a fixat data de lansare pentru 9 noi filme, după lansarea trailerului AVENGERS: Age of Ultron
După anunţul recent făcut de DC în privinţa filmelor destinate lansării în următorii ani, cei de la Marvel îşi văd liniştiţi în continuare de treabă oferind concurenţei un răspuns pe măsură.
Nouă filme au fost confirmate împreună cu data finală a lansării şi titlurile, respectiv logo-urile oficiale. Iată care sunt acestea în ordine cronologica: În 2016 cea de-a treia parte din seria Captain America intitulată Captain America: Civil War (de departe cel mai cool logo şi titlu) şi de newcomer-ul Doctor Strange, în rolul căruia doar ce a fost distribuit Benedict Cumberbatch, potrivit badreview.ro
În 2017 Marvel se pare că va mări miza
Vom avea trei filme cu super-eroi, producţii ce vor fi lansate de-a lungul a numai şase luni. Primul se pare că e mult aşteptatul Guardians of the Galaxy 2, a cărui premieră a fost devansată cu aproximativ două luni, cel de-al doilea este Thor: Ragnarok (cu un Loki ce se pare că va reveni în forţă), iar cel de-al treilea e surpriza Black Panther, film ce îl va avea pe Chadwick Boseman în rolul principal.
2018 va fi şi el un an plin pentru Marvel. Ce se schimba însă, este faptul că din cele trei filme anunţate doar unul e un sequel, mai exact fiind vorba de Avengers: Infinity War Part 1 (urmând ca în Mai 2019 să se lanseze şi cea de-a doua parte, Avengers: Infinity War Part 2). Celelalte două titluri sunt Captain Marvel (primul film Marvel cu o eroină în rolul principal) şi misteriosul Inhumans (tot cu o echipă în stilul Avengers sau GOTG în prim planul acţiunii).
Cei de la Marvel au lansat de curând şi trailerul ultimului Avengers, The Avengers: Age of Ultron care va fi lansat în perioada următoare.