Ovi şi-a «plantat» peste 3.700 de fire de păr VIDEO

Ultima actualizare:

    Ovi a stat, ieri,  timp de şapte  ore pe scaunul  de tortură
Ovi a stat, ieri, timp de şapte ore pe scaunul de tortură

Implantul de păr a devenit una dintre cele mai populare intervenţii estetice, printre bărbaţii marca VIP. Încurajat de rezultatele spectaculoase în cazul lui Mihai Trăistariu și Ovi s-a așezat, marţi (30 iunie), pe scaunul de tortură, plin de speranță.

Ovi, solistul care în 2010 a obținut locul 3 la Eurovision, alături de Paula Seling, cu piesa “Playing with fire”, a început săptămâna în forţă. Luni dimineaţa, la prima oră, el deja se afla în cabinetul medicului Panagiostis Vogiatzis din Dorobanţi, pregătindu-se pentru o intervenţie importantă. Aveau să-i fie implantate peste 3.700 de fire de păr.

“Îl cunoşteam pe medic şi el m-a sfătuit să fac acest lucru, preventiv. În părţile laterale din faţă aveam acele goluri mai pronunţate, cum au bărbaţii, şi am luat decizia să previn accentuarea lor şi rărirea părului. Procedura a durat 7 ore, mi s-a făcut anestezie locală şi n-am simţit nimic”, ne-a spus artistul.

“Intervenţia a fost o reuşită. El nu avea mari probleme, doar i-am mai coborât “V-ul” şi i-am îndesit partea din faţă”, a explicat medicul de la Medartclinic.

Acum, Ovi trebuie să respecte o serie de recomandări: timp de trei zile nu are voie să se spele pe cap, 15 zile nu trebuie să facă sport şi o lună să stea departe de soare. Asta deşi mâine trebuie să plece în vacanţă.

“Ei, mă duc până la Botoşani, la nunta fratelui meu, apoi la Voineşti. Stăm o săptămână. O să port o şapcă atunci când ies afară”, promite el. Oricum, după 10 zile este aşteptat la control. Rezultatele finale ar trebui să se vadă peste 6-10 luni. “Nu-mi las plete, staţi liniştiţi”, glumeşte cântăreţul.

Mihai Trăistariu e mândru de «căpiţa» lui

Primul „Eurovision-ist” care şi-a făcut implant de păr este Mihai Trăistariu (n.r.- a obținut locul 4, în 2006, cu piesa ”Tornero”). Nu a fost încântat de prima ”operație”, motiv pentru care, în martie 2013, a suportat o alta, la o clinică din Turcia. De această dată, totul e ieşit perfect: „Mulţumit e puţin spus. Fericit e cuvântul potrivit. E adevărat că n-am acum vreo claie de păr precum aveam la 10 anişori, dar nici nu-mi e ruşine cu ce am plantat. În sfârşit, pot să-mi fac şi eu freza”, scria Trăistariu în dreptul fotografiei făcute în oglindă şi postate pe pagina sa de socializare.

Mihai a suportat  două “operaţii”
Mihai a suportat două “operaţii”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net