Surprize pentru Delia, la „X Factor”! Iată ce a păţit vedeta

Ultima actualizare:

    Delia îşi planifică minuţios apariţiile şi nu e foarte interesată să apară în presăSursă foto:Facebook
Delia îşi planifică minuţios apariţiile şi nu e foarte interesată să apară în presăSursă foto:Facebook

Surprize de proporţii pentru îndrăgita cântăreaţă Delia, în emisiunea de la Antena 1!

Audiţiile cu juriul pentru cel de-al patrulea sezon al show-ului „X Factor” au adus în faţa juraţilor o mulţime de concurenţi gata să demonstreze că au voce, charismă, prezenţă scenică, că pot transmite emoţie şi pot face show la puterea X. Vârsta sau stilul muzical nu au fost un impediment. De la adolescenţi, la persoane trecute de mult de prima tinereţe, cu toţii şi-au dorit să dea visului lor o scenă, iar unii dintre ei au recurs la tot felul de tertipuri pentru a le atrage atenţia juraţilor.

S-a întâmplat chiar ca diva Delia să fie plăcut surprinsă cu bucheţele de flori la masa juriului, de multe ori jurata neştiind cine a făcut un astfel de gest frumos.

Delia a fost surprinsă în mod foarte plăcut de Ştefan Bănică
Delia a fost surprinsă în mod foarte plăcut de Ştefan Bănică

„În momentul în care am auzit că nu ştii cine îţi pune flori în bancă... fetiţă, eu sunt cel care pune flori în bancă!”, i-a mărturisit Ştefan Deliei, oferindu-i un buchet de trandafiri albi.  Despre colega sa de juriu, rock-starul are doar cuvinte frumoase: „Delia e o tipă foarte mişto, foarte deschisă şi pozitivă, a povestit juratul „X Factor”.

Delia a fost impresionata de gest. Totodată, nici Brenciu nu s-a lăsat mai prejos. Ce i-a mărturisit el Deliei, rămâne de văzut vinerea aceasta, la Antena 1.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
simona gherghe, cununia civila, facebook 2 jpg
colaj casa (25) jpg
ramona olaru instagram jpg
Andreea Marin, foto Instagram jpg
banner Daniel Iordachioaie png
banner smiley jpg
Mirela Vaida, foto Instagram jpg
Banner Silviu Biris
image
image