45 de ani fără John Lennon. Gestul șocant făcut de Chapman imediat după crimă. Motivul asasinatului i-a uluit pe anchetatori
În memoria secolului XX există câteva date care nu se estompează niciodată, oricât de mult timp ar trece. 8 decembrie 1980 este una dintre aceste borne tragice, o zi în care destinul unui om și al unei generații a fost frânt în mod brutal.
Ceea ce a început ca o dimineață obișnuită pentru John Lennon fost membru Beatles, activist pentru pace, artist vizionar și tată devotat s-a sfârșit în mod violent în fața clădirii Dakota din New York.
Moartea lui a marcat nu doar lumea muzicii, ci întreaga cultură contemporană, generând un paradox greu de acceptat: omul care a cântat despre pace și iubire a fost ucis cu sânge rece, iar artistul care spunea că nu vrea să devină un mit a fost transformat, împotriva dorinței sale, într-o legendă globală.
O zi obișnuită în New York, sfârșită în tragedie
New Yorkul iernii din 1980 era un oraș plin de contraste: obosit după un deceniu de crize sociale și economice, dar în același timp efervescent, colorat de valurile culturale ale vremii punk, disco, primele vibrații ale hip-hopului și energia haotică a unui Manhattan mereu treaz.
În acest decor, Lennon își găsise, aproape ironic, liniștea pe care o căutase ani la rând. Departe de isteria Beatles și de tumultul vieții publice, el devenise un tată dedicat și un soț atent, preocupat de viața de familie în apartamentul luminos din Dakota.
Dimineața zilei de 8 decembrie a început cu gesturi simple: ceai pregătit cu grijă, scrisori citite la lumina blândă a ferestrelor și joacă alături de fiul său, Sean.
Atmosfera era impregnată de tandrețea melodiei „Beautiful Boy”, dedicată fiului său. Lennon, la 40 de ani, intrase într-o nouă etapă de maturitate emoțională și artistică.
După cinci ani de pauză muzicală, revenise în forță cu albumul „Double Fantasy”, un proiect ce marca renașterea sa creativă și personală. Acel album primit inițial cu rezerve de critici avea să câștige, postum, premiul Grammy.
Vizita fotografei Annie Leibovitz, în jurul orei 11:00, a adus cu sine un moment istoric. Deși venise să-l fotografieze pe John, el a insistat să fie pozat împreună cu Yoko. Imaginea lor, cu Lennon îmbrățișând-o vulnerabil și tandru, a devenit ultima lor fotografie împreună o imagine iconică a iubirii lor complexe.
Întâlnirea fatală cu Mark David Chapman
După prânz, John a ieșit din clădire și a dat peste un tânăr tăcut și inexpresiv: Mark David Chapman, venit special din Hawaii pentru a-l întâlni — și, cum avea să recunoască ulterior, pentru a-l ucide.
Chapman avea în mână albumul „Double Fantasy”. Lennon, în spiritul său obișnuit, deschis și generos, i-a semnat coperta și l-a întrebat zâmbind: „Is that all you want?”.
Fotograful amator Paul Goresh, aflat întâmplător în zonă, a surprins scena, fără să știe că fotografia obținută va fi ultima imagine cu John Lennon în viață. În declarațiile ulterioare, Chapman a spus: „A fost amabil. Chiar prietenos. Nu meritam acel gest. Dar ceva m-a ținut acolo.” În spatele acestor cuvinte se ascundea obsesia unui minte instabilă, care transformase admirația într-o dorință violentă de anihilare.
Spre amiază, John și Yoko s-au îndreptat spre studiourile RKO pentru un interviu radio. Lennon a vorbit cu sinceritate și naturalețe despre viața lui de zi cu zi, despre bucuria de a găti, despre rolul de tată și despre simplitatea serilor petrecute alături de familie.
Vocea lui era caldă, împăcată, aproape meditativă. Mulți au considerat ulterior acest interviu drept un testament emoțional.
La ora 17:00 au ajuns la Record Plant pentru sesiunea de înregistrări a piesei „Walking on Thin Ice”, compusă de Yoko, dar completată magistral de chitara lui John. Atmosfera din studio era relaxată, veselă, cu discuții despre Crăciun și planuri muzicale. Lennon era entuziasmat de proiectele viitoare și vorbea despre un potențial turneu primul după mulți ani. În acele ore, John era plin de speranță, creativitate și vitalitate, fără nicio presimțire a tragediei ce urma.
Ora 22:50 – Asasinatul care a zguduit lumea
Seara, limuzina i-a adus înapoi la Dakota. Yoko a coborât prima, iar John a urmat la câteva secunde. Din umbra porții, Chapman a ieșit liniștit și a tras cinci focuri de armă, patru dintre ele nimerindu-l pe Lennon în spate și în piept. John s-a prăbușit imediat, cu sângele scurgându-i-se pe mozaicul rece al intrării.
Paznicul clădirii a strigat disperat pentru ajutor, în timp ce lumea din jur nu înțelegea încă ce se întâmplase.
Reacția lui Chapman a fost terifiantă prin sângele rece. În loc să fugă, s-a așezat calm pe trotuar, a scos cartea „De veghe în lanul de secară” și a început să citească. Nu a arătat nicio emoție, nici teamă, nici regret. Polițiștii care au ajuns la fața locului au fost uimiți de pasivitatea lui aproape robotică.
În drum spre spital, medicii au încercat să-l resusciteze pe Lennon, dar rănile erau fatale. La ora 23:15, la Spitalul Roosevelt, John Lennon a fost declarat mort.
Motivul crimei: o obsesie amestecată cu delir
Anchetatorii au fost uimiți de explicațiile incoerente și tulburătoare ale lui Chapman. El a vorbit despre o „misiune personală”, despre faptul că simțea că Lennon „mințea” prin modul în care trăia și despre dorința de a deveni el însuși „cineva”.
Motivele invocate au fost o combinație de frustrări personale, gelozie, delir religios și tulburări psihice evidente. Ceea ce a șocat cel mai mult a fost lipsa oricărui mobil rațional: Chapman nu avea nimic de câștigat și nimic de revendicat. A ucis pentru a intra în istorie.
Psihologii FBI au descris ulterior cazul drept unul dintre cele mai periculoase tipuri: criminalul fără motiv logic, dar cu obsesie fixă.
O lume în doliu
Vestea morții lui John Lennon a circulat cu viteza fulgerului. În câteva ore, mii de oameni s-au adunat în fața clădirii Dakota, aprinzând lumânări, îmbrățișându-se și cântând „Imagine”. Multe posturi de radio au renunțat complet la playlist și au difuzat non-stop piese Beatles și Lennon.
Pe 9 decembrie, Freddie Mercury, urcat pe scena de la Wembley, a dedicat un moment special memoriei lui Lennon, cântând „Imagine” într-un stadion încremenit de emoție. Bruce Springsteen a declarat că vestea l-a lovit „ca un glonț”, iar David Bowie, aflat în New York, a mărturisit că timp de luni întregi nu a mai avut curaj să meargă singur pe stradă.
Yoko Ono a refuzat funeraliile publice, afirmând: „John și-ar fi dorit liniște.” Dar lumea nu a putut rămâne tăcută. Străzi întregi au devenit spații de comemorare, iar cântecele lui Lennon s-au transformat în rugăciuni.
O legendă născută dintr-o tragedie
În ultimul său interviu, John Lennon spusese: „Nu vreau să fiu mit. Vreau doar să fiu John.” Dar moartea nu i-a respectat dorința. Paradoxal, Chapman i-a anulat normalitatea, transformându-l într-un simbol etern. Muzica lui Lennon de la „Imagine” la „Give Peace a Chance” continuă să transmită același mesaj universal despre pace, iubire și libertate.
La 45 de ani de la tragedie, lumea încă îi ascultă vocea și încă șoptește: „You may say I'm a dreamer, but I'm not the only one.”
