Faima li s-a urcat la cap! Artiștii care și-au pus viața în pericol, de dragul reputației de „băieți răi”
Este un lucru cunoscut și de necontestat faptul că multe dintre vedetele muzicii rock au un comportament care ar putea părea deviant. Nu se dau în lături de la nimic pentru a șoca, iar multe dintre ele sunt de acord că, chiar și publicitatea negativă este una utilă. Cu toate acestea, unele par să fi mers prea departe, iar acțiunile lor au ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume.
John Lennon, declarații controversate, în direct
John Lennon a făcut în anul 1966 câteva comentarii care au stârnit revolta și au fost amplu dezbătute. „Suntem mai populari decât Iisus acum, nu știu care dintre cele două va dispărea prima: creștinătatea sau rock’n’roll-ul".
Urmările pe care a trebuit să le suporte artistul pentru vorbele sale au fost unele de impact: multe dintre radiourile din Statele Unite ale Americii au refuzat să mai ruleze piesele The Beatles, trupa a participat la un număr mai mic de conferințe de presă, iar membrii au primit amenințări cu moartea.
Citește și: Gestul bizar pe care l-a făcut Keith Richards după moartea tatălui
Iggy Pop, automutilare în fața fanilor
Iggy Pop, unul dintre cele mai reprezentative nume pentru curentul punk, nu este nici el străin gesturilor bizare. Artistul obișnuia să plonjeze în public. În timpul unui concert a aterizat pe bucăți sparte de sticlă și a sângerat în mijlocul mulțimii șocate.
Cele mai bizare gesturi ale sale rămân totuși: crestarea cu o lamă a unui X pe piept, în fața publicului și drogarea a doi câini cu pastile halucinogene. Bizar nu este doar faptul că a comis toate aceste lucruri, ci și că se mândrește cu ele de fiecare dată când are ocazia!
Sid Vicious, răpus de heroniă, la doar 21 de ani
Sid Vicious, basistul care a murit la doar 21 de ani. Povestea sa de viață este mai degrabă una tragică decât plină de controverse, deși și pe el consumul de substanțe interzise l-a determinat să facă mai multe gesturi reprobabile.
Sid Vicious este cunoscut pentru faptul că obișnuia să se autoflageleze în fața fanilor veniți să asculte muzica celor de la Sex Pistol. Precum Iggy Pop, și Sid Vicious a apărut public cu pieptul mutilat din cauza tăieturilor de lamă.
Vezi și: Scenele de sex din „Pam and Tommy" au creat isterie în întreaga lume
Nikki Sixx, la un pas de moarte din cauza heroinei
Un alt artist care a părut dornic să sfideze orice regulă a societății și nu a ezitat să-și pună viața în pericol pentru a atrage atenția și mai mult asupra sa este Nikki Sixx, basistul formației Motley Crue.
În luna decembrie a anului 1987, Nikki Sixx a luat o supradoză de heroină, iar conform propriilor relatări, inima nu i-a bătut timp de două minute. Medicii au reușit, printr-o minune, să îl salveze, după ce i-ai injectat două injecții cu adrenalină.
Deși a fost la un pas de a-și pierde viața, acest lucru nu l-a împiedicat pe Sixx să cocheteze mulți ani de la acel moment înainte cu substanțele interzise și alcoolul în cantități industriale!
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!