Au fost escorte înainte de a deveni vedete!

Ultima actualizare:

    Marilyn Monroe și Raquel Welchfoto: Arhiva personală
Marilyn Monroe și Raquel Welchfoto: Arhiva personală

Uneori, drumul spre celebritate e foarte sinuos, iar pentru unii jobul de escortă a fost „anticamera” celebrităţii.

Raquel Welch – superba Bond Girl ar fi fost escortă înainte de a deveni vedetă la Hollywood. Ea şi-a început cariera ca model pentru Neiman Marcus. Interesant este că, la acea vreme, avea deja doi copii – pe Damon şi pe Latanne – cu iubitul ei din liceu, James Welch, de la care a luat numele, căsătorindu-se cu el (numele ei de domnişoară era Tejada). După trei ani de mariaj, s-au separat în 1962, divorţul fiind finalizat în 1964. Exact în această perioadă de la separare până la finalizarea divorţului, viaţa ei a fost cam haotică. S-a mutat cu copiii în Dallas. Pentru a-şi întreţine copiii, s-a angajat şi ca barmaniţă – după program prestând, potrivit zvonurilor, servicii de escortă. Chiar una de lux, căci se pare că şi politicieni de vârf din Dallas s-ar fi bucurat de compania ei, iar aceste contacte au ajutat-o ulterior în carieră.

Marilyn Monroe – la 20 de ani, a semnat un contract de modelling cu Blue Book Modeling Agency. Ulterior, a semnat şi cu case de producţie precum 20th Century Fox ori Columbia Pictures, nereuşind, însă, să se lanseze în vreun film important. Lui Marilyn i se promitea întruna marea cu sarea, fără niciun rezultat. În 1950, a pozat nud pentru fotograful Tom Kelley în schimbul a 50 de dolari. Iar între acest moment şi cel în care a obţinut rolul din “Asphalt Jungle”, care a lansat-o, în 1950, Marilyn s-a întreţinut, se pare, din jobul de escortă. Gurile rele spun chiar “prostituată”, plătită cu 500 de dolari pe noapte pentru a petrece în compania unor producători şi regizori. De altfel, la un moment dat a circulat un filmuleţ de 15 minute în care, chipurile, ar fi Monroe oferindu-i sex oral unui actor. În filmuleţ se vede, însă, că e o blondă – nu se pot distinge exact trăsăturile pentru a o identifica pe Marilyn. Dar există biografii în care se scrie că ea însăşi ar fi recunoscut că avusese o perioadă când se întâlnea cu bărbaţi pentru o masă caldă ori bani de chirie…

Vezi pe www.okmagazine.ro ce alte vedete au fost escorte!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calin geambasu malina olinescu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
image
actualitate.net
image
actualitate.net