Barbara Palvin umblă în chiloți prin bucătărie! Imagini incendiare cu modelul
Barbara Palvin (30 de ani) și-a uimit fanii cu o nouă ședință sexy, realizată în bucătăria ei! Modelul din Ungaria s-a îmbrăcat în lenjerie intimă de culoare roșie, confecționată din dantelă, și s-a pozat în ipostaze provocatoare.
Setul purtat de Barbara este de la casa de modă Love & Lemons și costă aproximativ 200 de dolari, potrivit tabloidului britanic Daily Mail. Palvin, care are o avere de 6 milioane de dolari, este căsătorită din iulie 2023 cu actorul american Dylan Sprouse (31 de ani), cunoscut mai ales pentru seria „Zack și Cody, ce viață minunată”, difuztă pe Disney Channel, în care a jucat alături de fratele său geamăn, Cole.
Căsătoria a avut loc într-o ceremonie privată, în țara natală a manechinului. Cei doi sunt împreună din 2018 și vor să își întemeieze în curând o familie. Barbara a declarat anterior că își dorește să aibă doi copii.
Ce dietă ține Barbara Palvin
Barbara Palvin mănâncă într-un mod care îi face corpul să se simtă bine. În general, ea urmează dieta 80/20, ceea ce înseamnă că mănâncă sănătos 80 la sută din timp și își face pofetele restul de 20 la sută. În mod obișnuit, fostul îngeraș de la Victoria's Secret își păstrează slăbiciunile pentru nopțile cu prietenii sau ieșirile în oraș cu soțul ei, Dylan Sprouse. Dar, de obicei, atât ea, cât și Dylan încearcă să gătească acasă, pregătind pe rând alimente sănătoase bogate în proteine.
În majoritatea dimineților, micul dejun include ovăz sau granola. Ambele opțiuni sunt pline de fibre. La prânz consumă pui la cuptor cu broccoli sau conopidă gătită la abur. Uneori, i place să facă piure de cartofi dulci.
Cinele sunt în general ușoare, asta dacă nu are diverse pofte. E din Ungaria și îi place să facă mâncare tradițională maghiară, cum ar fi gulașul.