Ce a solicitat în mod special Jessie J, la concertul din București? Cererea ei a luat prin surprindere pe toată lumea

Ce a solicitat în mod special Jessie J, la concertul din București? Cererea ei a luat prin surprindere pe toată lumea

Cântăreața britanică Jessie J a lăsat o impresie deosebită bucureștenilor prezenți duminică, 15 septembrie, la festivalul Unforgettable, organizat la Romexpo, în aer liber, în weekendul recent consumat.

image

Ce doleanță aparte a avut Jessie J la București?

Concertul ei a durat aproape două ore și a fost presărat, ca de fiecare dată de altfel, de numeroase momente de dialog cu cei din public, nu puțini, mai bine de 6.500 – 7.000 de persoane de altfel.

Un moment aparte l-a constituit intervenția artistei după a treia sau a patra melodie din concert, atunci când a cerut insistent o pereche clasică de căști. Inițial, cererea ei a luat prin surprindere pe toată lumea, inclusiv pe organizatori, britanica insistând că nu vrea decât o anume pereche de căști. După câteva minute, organizatorii i-au adus pe scenă o pereche clasică de căști, pe care britanica a redirecționat-o către o tânără mamă aflată cu bebeleșul ei în brațe, în primul rând din fața scenei, acolo unde s-a dansat din prima până în ultima clipă a concertuuli britanicei.

„Zgomotul foarte puternic al muzicii din boxe nu face bine unui bebeluș. Ei trebuie ocrotiți prin toate mijloacele”, a rezolvat enigma momentului britanica de 36 de ani, în aplauzele prelungite ale asistenței. Citește mai multe pe canal33.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Codruța Filip, cu sufletul vindecat după divorțul de Valentin Sanfira
gabriela cristea (1) jpg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
cub nicoleta voicu png
gabriela prisacariu si fiul ei, tiago jpg
puya instagram jpg
Carmen Negoita, foto Instagram jpg
ce mărturisea Presley Gerber înainte cu câteva luni jpg
image
image