Cele mai sexy cupluri ale anului 2021! Despre ele a vorbit toată lumea
2021 a fost anul cuplurilor! Celebritățile s-au îndrăgostit, s-au reunit și i-au uimit pe fanii din întreaga lume! Unele dintre cupluri pot părea șocante la prima vedere, iar despre ele s-a vorbit cel mai mult în mediul online.
Unele cupluri s-au dovedit rapid a fi mai potrivite decât ar putea indica o primă vedere, ajungând în cele din urmă în rândurile inevitabilului, în timp ce altele rămân mistere care necesită deslușire. Unii intră în noul an logodiți, iar alții sunt deja foști. Dar ceea ce demonstrează cele mai neașteptate și frumoase cupluri ale anului este că acest tip de chimie nu poate fi explicat cu ecuații simple.
Ben Affleck și Jennifer Lopez
Dacă recuplarea lui Bennifer, la 16 ani după despărțire, nu este o dovadă suficientă că nimeni nu știe ce ne rezervă viitorul și că orice este posibil, atunci nu știm ce să vă spunem.
Poate pentru cei care nu au încetat niciodată să creadă că sunt făcuți unul pentru celălalt, era doar o chestiune de timp. Dar, având în vedere că Lopez a început 2021 logodită cu Alex Rodriguez și Affleck se întâlnea cu co-starul lui din Deep Water, Ana de Armas, de luni de zile, puțini s-au gândit că acest cuplu s-ar mai putea întâmpla vreodată.
Kim Kardashian și Pete Davidson
Sigur de ce nu? Kim avea să înceapă o nouă relație, în cele din urmă, după ce a depus cererea de divorț de Kanye „Ye” West în februarie. Toate semnele indică faptul că Pete Davidson este o nouă provocare pentru brunetă, iar mama a patru copii – care a trecut în cele din urmă și examenul cunoscut sub numele de baby bar în încercarea ei de a deveni avocat practicant în California – merită să se distreze.
„Sunt foarte fericiți și văd unde se duce”, a declarat o sursă pentru E! în noiembrie.
Channing Tatum și Zoë Kravitz
Acest cuplu a fost o adevărată o surpriză, mai ales că în ianuarie au negat zvonurile, deoarece Kravitz a început procedurile pentru a divorța de soțul ei , după un mariaj18 luni, Karl Glusman. În august, totuși, vedeta Big Little Lies și Tatum, care este tatăl unei fete, pe nume Everly, pe care o are împreună cu fosta soție Jenna Dewan, au recunoscut că se iubesc. Luna următoare, au uimit (deși separat) pe covorul roșu al Gala Met.
Zendaya și Tom Holland
Zendaya, 24 de ani, și Tom Holland, 25 de ani, i-au șocat pe fanii Marvel când au fost văzuți sărutânduse-se în mașina actorului, pe 1 iulie, după ce ani de zile au negat că sunt un cuplu. Cei doi actori au fost prieteni de multă vreme și se pare că s-au îndrăgostit între timp. Ei sunt fără doar și poate unul dintre cele mai frumoase cupluri ale acestui an!
Megan Fox și Machine Gun Kelly
După ce s-a despărțit de soțul de peste un deceniu, Brian Austin Green, Megan Fox se bucură de o nouă relație cu muzicianul Machine Gun Kelly. Cei doi au început să se întâlnească în 2020, după ce s-au întâlnit pe platoul viitorului film indie, Midnight In The Switchgrass. În 2021, Megan fox și MGK au făcut deliciul fotografilor pe covorul roșu, fiind nedespărțiți la toate evenimentele.
Travis Barker și Kourtney Kardashian
A devenit evident în ianuarie că bateristul Blink-182 și Kourtney Kardashian și-au dus prietenia de ani de zile la următorul nivel. Și înainte să ne dăm seama, ei au devenit de asemenea, cel mai dezinhibat cuplu al anului, surclasându-i pe prietenii lor, Megan Fox și Machine Gun Kelly.