Channing Tatum și Jessie J formează un cuplu
Channing Tatum a trecut peste fosta căsnicie care nu a decurs conform așteptărilor sale. Astfel că, actorul nu a așteptat prea mult și s-a combinat. Deși nimeni nu se aștepta la șa ceva, Jessie J și Channing Tatum formează în prezent un cuplu și sunt foarte fericiți împreună.
Potrivit dailymail.co.uk, Channing Tatum și Jessie J au fost văzuți ieșind în oraș împreună timp de mai mult timp. Un criteriu după care el s-a ghidat în alegerea partenerei cu siguranță a fost aspectul fizic, deoarece Jessie J seamănă izbitor cu Jenna Dewan, fosta lui soție.
Conform susrsei amintite anterior, cei doi petrec foarte mult timp împreună și par să se simtă extrem de bine în compania celuilalt. „E ceva nou, ei au parte de multă distracție”, a declarat un apropiat de-al lor.
Potrivit respectivei surse, Channing Tatum a fost prezent la mai multe concerte pe care le-a susținut artista de origine britanică, iar de curând ei au fot surprinși jucând golf.
Channing Tatum și Jenna Dewan au fost căsătoriți timp de 10 ani, însă de curând ei au hotărât că cel mai bine ar fi să divorțeze, publicând un mesaj pe rețelele de socializare.
„Salutare lume! Avem ceva de împărtășit cu voi. Pentru început, e ciudat că trebuie să împărtășim asta cu toată lumea, dar e o consecință a vieții pe care am ales-o și de care suntem foarte recunoscători. Trăim niște momente incredibile, dar în același timp putem fi ușor distrași de „lucruri alternative“. Așa că vrem să împărtășim adevărul cu voi, ca să știți că orice altceva în plus față de ce e scris aici este mai mult ca sigur ficțiune“, a fost o parte din mesaj.
„Am hotărât să ne despărțim. Ne-am îndrăgostit nebunește acum mulți ani și am avut o călătorie maagică împreună. Nu s-a schimbat absolut nimic la dragostea pe care ne-o purtăm unul altuia, dar dragostea este o aventură frumoasă care ne duce acum pe drumuri separate. Nu există secrete sau evenimente desfrânate care să ne facă să luăm această decizie – suntem doar doi prieteni buni care au realizat că a venit momentul să se depărteze și să se ajute unul pe celălalt să trăiască o viață cât mai frumoasă și mai împlinită.“