Charlize Theron și Sean Penn s-au despărțit? Faimosul cuplu de la Hollywood și-a anulat căsătoria
Charlize Theron și Sean Penn plănuiau să se căsătorească anul acesta, dar se pare că s-au despărțit. Cei doi s-au iubit timp de un an și au fost prieteni foarte buni înainte să-și înceapă relația amoroasă. Deși au venit la evenimente mondene împreună, presa străină a scris despre ei că nu ar fi tocmai cuplul fericit care vor să pară.
Charlize Theron (39 de ani) și Sean Penn (54 de ani) sunt prieteni vechi, dar se iubesc de un an de zile. Se pare că cele două staruri de la Hollywood au anulat căsătoria ce trebuia să aibă loc în acest an, conform mirror.co.uk. Cuplul s-ar fi despărțit după ce a petrecut o vacanță în Europa, în luna mai. Cei doi s-au logodit în secret la Paris, dar au anulat căsătoria, conform US Weekly.
Frumoasa blondă a povestit pentru ediția din iunie a revistei Elle că Sean Penn o susține total în cariera profesională. Ba mai mult, el a regizat un film numit The Last Face în care joacă Charlize Theron, alături de celebrul actor Xavier Bardem. Lung-metrajul urmează să fie lansat în acest an.
"Lăsând la o parte faptul că este partenerul meu, el e iubirea vieții mele. Au fost momente când am fost extrem de nedreaptă față de el și momente în care și el a fost nedrept cu mine. Dar aceste lucruri te fac să îți dai seama că oricât de complicată ar fi, relația este o prioritate", a declarat actrița pentru revista Elle. Cuplul nu a confirmat încă despărțirea. Charlize Theron și Sean Penn au fost văzuți ultima oară împreună în luna mai, la Festivalul Internațional de Film, de la Cannes.