Chelsea, ce frumoasă ai fost mireasă! FOTO
Fiica lui Bill şi Hilary Clinton s-a căsătorit sâmbătă cu iubitul ei într-o localitate aflată la 2 ore distanţă de New York
Fiica lui Bill Clinton, nuntă de 2.000.000 $
Peste 400 de invitaţi au participat la ceremonia de căsătorie a lui Chelsea Clinton (29 de ani) cu alesul său, Marc Mezvinsky (31 de ani).
Nunta a avut loc într-un loc pitoresc, pe o proprietate din apropierea râului Hudson, Rhinebeck.
"Astăzi, suntem mândri şi emoţionaţi să-i vedem pe Chelsea şi Marc unindu-şi destinele la Astor Courts de faţă cu familia şi cei mai apropiaţi prieteni", au mărturisit Bill şi Hilary, potrivit Reuters, într-un comunicat de presă.
"În numele tineri căsătoriţi, vrem să acordăm mulţumiri speciale oamenilor din Rhinebeck pentru buna primire şi tuturor celor care ne-au onorat cu prezenţa în această zi specială", se mai arată în declaraţia trimisă după ora 19:30.
Bill şi Hilary nu au dezvăluit ora la care a avut loc nunta, însă staff-ul lui Clinton a transmis prin email fotografii de la fericitul eveniment.
Mireasa şi mirele au mers pe jos pe un culoar larg în aer liber printre invitaţi.
Chelsea a purtat o rochie albă, cu corset şi un voal alb lung, iar mirele a purtat un smoching negru simplu.
Fotografiile au fost făcute atât la soare, cât şi la umbră, ceea ce sugerează că nunta a avut loc după-amiaza târziu.
Într-o fotografie se arată că Hillary Clinton a purtat o rochie purpurie.
Bill Clinton, care este înfăţişat mergând pe culoar alături de Chelsea a purtat un costum simplu negru.
În afară de părinţii miresei, printre invitaţi la nunta din Rhinebeck s-au numărat fost fostul secretar de stat al lui Bill Clinton, Madeleine Albright, actorii Ted Danson şi Mary Steenburgen, designerul de modă Vera Wang şi producătorul de film Steve Bing.
Sursă foto: Reuters