Copiii lui Tom Cruise i-au preluat rolul în Biserica Scientologică. Ce reguli stranii respectă membrii!
Tom Cruise, în vârstă de 56 de ani, este un membru devotat al Bisericii Scientologice, iar gurile rele din presa de peste Ocean susţin că actorul a fost dispus să sacrifice orice pentru a juca un rol-cheie în sânul acestei comunităţi controversate. A renunţat la o viaţă de familie liniştită şi refuză să o viziteze pe fiica pe care o are alături de Katie Homes, în ciuda faptului că cea mică a cerut de multe ori să îşi întâlnească tatăl pentru a petrece timp cu el. Cu toate acestea, Cruise este un om împlinit, iar copiii săi din căsătoria cu Nicole Kidman se bucură de toată atenţia actorului, spre deosebire de Suri, care nu are ocazia de a fi în preajma părintelui său.
Isabella, în vârstă de 28 de ani, şi Connor, 26 de ani, sunt cei doi copii pe care Tom Cruise îi are în urma mariajului cu Nicole Kidman. Atât Isabella, cât şi Connor au ales să îi calce pe urme tatălui lor, dar nu în urmarea unei cariere în domeniul cinematografiei, aşa cum v-aţi fi gândit, ci în dedicarea timpului şi a energiei pentru servirea cauzei promovate de către Biserica Scientologică, un cult misterios şi aspru criticat de mai multe celebrităţi.
Copiii cei mari ai lui Tom Cruise au fost fascinaţi de activitatea pe care tatăl lor o întreprinde în cadrul Bisericii şi au depus efort pentru a se ridica la renumele actorului şi a-l face mândru. Isabella s-a pregătit pentru a deveni mentror pentru cei mai noi dintre membri şi susţine că "aderarea la biserică i-a salvat viaţa atunci când se afla la doar un pas de se înneca în problemele vieţii". Diploma de mentor nu este deloc una uşor de obţinut, Isabella participând la cursuri timp de şase luni, pentru care tatăl său a fost nevoit să scoată din buzunar o suma considerabilă de bani, aproximativ 25.000 de lire sterline.
Connor, fratele mai mic al Isabellei, este la rândul său membru cu drepturi depline al Bisericii Scientologice şi se pare că şi-a găsit dragostea adevărată în sânul acesteia. Tânărul formează un cuplu alături de Silvia Zanchi, o femeie care se ocupă de recrutarea noilor membri. La începtul acestui an pe Twitter circulau mai multe zvonuri potrivit cărora ea şi Connor s-ar fi logodit, dar rumoarea a fost oprită de Connor însuşi, care a dezminiţit vehement afirmaţiile. O sursă de încredere, Aaron Smith, fost membru al Bisericii, a dezvăluit pentru publicaţia britanică thesun.co.uk că “Biserica Scientologică este un fel de comunitate a elevilor de liceu, iar Connor este un fel de star rock, toţi îl cunosc şi îşi doresc să ajungă precum el sau într-o poziţie asemănătoare”.
Potrivit thesun.co.uk, Tom Cruise este privit ca un Dumnezeu în interiorul cultului, iar membrii neiniţiaţi sunt forţaţi să privească filmele actorului de mai multe ori la rând. Deşi în ultima perioadă Cruise nu a mai fost atât de vocal referitor la rolul pe care îl joacă în interiorul bisericii acest lucru nu înseamnă că el nu contribuie activ la bunăstarea ei. Mai mult decât atât, se pare că cei doi copii ai săi au preluat o parte dintre sarcinile sale.
Tom Cruise refuză să ia legătura cu fiica sa de mai bine de cinci ani
Motivul pentru care Tom Cruise a rupt legătura cu fetița este religia. Actorul este adeptul Bisericii Scientologice, iar liderii acesteia i-a fi interzis să o mai vadă pe Suri. ”Tom este un scientolog loial, iar când liderii bisericii i-au spus că nu o poate vedea pe Suri, acesta nu a contestat decizia. Tom este cel mai fervent scientolog de pe planetă, dar este strigător la cer că a fost forțat să rupă legăturile cu propriul său copil”, ar fi declarat un apropiat al vedetei de la Hollywood, potrivit publicaţiei Star.
Citeşte şi:
Tom Cruise nu mai vrea să ştie nimic despre propriul copil! Care este motivul şocant
De ce nu vrea Tom Cruise s-o vadă pe singura lui fiică biologică?