Cum arată casa lui Kim Kardashian împodobită de Crăciun. Decorul extravagant ales în acest an

Kim Kardashian se pregătește de sărbători și arată asta în fiecare detaliu al casei sale. Vedeta internațională a obișnuit fanii cu modul său unic de a decora pentru evenimente speciale, iar Crăciunul nu face excepție. Într-un filmuleț recent, Kim le-a arătat tuturor cum arată locuința ei, iar rezultatul este spectaculos.

Kim Kardashian și-a transformat casa într-o pădure de brazi de Crăciun / foto: arhiva Click!
Kim Kardashian și-a transformat casa într-o pădure de brazi de Crăciun / foto: arhiva Click!

Kim Kardashian a impresionat fanii cu alegerea sa pentru sărbători. Vedeta și-a transformat casa într-o adevărată pădure, decorând-o cu o mulțime de brazi uriași și strălucitori. Starurile internaționale obișnuiesc să creeze decoruri de Crăciun impresionante, dar Kim a dus totul la un alt nivel.

De fiecare dată când are loc un eveniment important, Kim Kardashian surprinde prin alegerile ei extravagante. Fie că este vorba despre sărbători, aniversări sau reuniuni de familie, vedeta caută mereu soluții care să iasă din comun și investește mult timp pentru ca totul să arate impecabil. La fel s-a întâmplat și în acest an, odată cu apropierea Crăciunului.

În timp ce alte celebrități au optat pentru brazi uriași sau decoruri elegante, Kim a mers mai departe și a făcut ceva cu totul neașteptat: a umplut întreaga casă cu brazi. Până și ea recunoaște că ideea este neobișnuită, însă rezultatul final o încântă pe deplin.

Kim Kardashian, decor de poveste

E destul de nebunesc”, a comentat Kim despre decorul său. Modul în care a ales să își împodobească locuința anul acesta transformă spațiul într-o adevărată poveste de iarnă.

Este bine cunoscut faptul că, în familia Kardashian-Jenner, perioada Crăciunului trebuie să fie perfectă. Kris Jenner spunea că îi place să-și trimită oaspeții acasă și să ofere cadouri fabuloase. Pentru ea, Kim este persoana pentru care este cel mai greu să cumpere cadouri de Crăciun.

În anii trecuți, vedeta a impresionat cu un brad uriaș amplasat în centrul holului din vila ei din Hidden Hills. Iar în 2023, într-un TikTok șters între timp, Kim și fiica ei cea mare, North, au arătat cum dormitorul fetei fusese transformat într-un veritabil „Polul Nord”, cu brazi argintii și roz împodobiți cu genți de designer, brazi negri cu globuri Chanel, perne festive și chiar un semn „North Pole” montat deasupra patului. De la un an la altul, Kim Kardashian ridică mereu ștacheta, iar decorurile pregătite în 2025 se numără fără îndoială printre cele mai impresionante realizări ale ei.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
antonia instagram jpg
anna lesko colaj instagram jpg
image png
image png
image jpeg
banner banner aurora, Săndel Mihai și fiul lor, Vlad jpg
Banner Mariana Moculescu
image
actualitate.net
image
actualitate.net