Cupluri pe care nimeni nu le-a suportat

Ultima actualizare:

    Aceste cupluri nu erau pe placul nimănuifoto: Arhiva personală
Aceste cupluri nu erau pe placul nimănuifoto: Arhiva personală

Sunt unele cupluri de la Hollywood pe care le admiri și speri că vor dăinui veșnic și sunt altele care te fac să te întrebi cum de s-au format. Da, vorbim despre acele cupluri care au stârnit isterie în rândul fanilor și despre care toată lumea spune că nu sunt tocmai cele mai potrivite. Iată la care ne referim!

Demi Moore și Ashton Kutcher

Relația lor i-a isterizat pe fani. Și pe cei ai actriței în vârstă de 54 de ani, și pe cei ai actorului de 38. Motivul? Evident, diferența de vârstă de 15 ani + și faptul că Ashton se potrivea mai bine cu una dintre fiicele ei decât cu actrița. Ei bine, relația lor a durat destul de mult timp, cei doi sfârșind în fața altarului în anul 2005. Cu toate acestea, în 2013, mariajul lor s-a încheiat, iar frumușelul Ashton a ajuns în brațele Milei Kunis, cu care se potrivește de minune. N-are rost să vă spunem că nimeni n-a vârsat nicio lacrimă pentru încheierea mariajului dintre Ashton și Demi, nu-i așa?

Katie Holmes și Tom Cruise

Imediat cum s-a aflat că actrița Katie Holmes a intrat în radarul lui Tom Cruise, ”părintele” bisericii scientologice, fanii au luat-o razna. Mulți s-au temut ca actrița să nu sufere din cauza stilului de viață restrictiv impus de religia respectivă. Și chiar așa a fost! În 2012, când Katie și Tom au ajuns la divorț, actrița a declarat că a fost permanent intimidată de regulile cultului!

Vezi pe www.okmagazine.ro continuarea acestui articol!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
banner lavinia pirva png
După ce au fost împreună un an și trei luni, apoi s-au despărțit, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au decis că nu pot sta separați unul de altul
image png
banner Gheorghe Turda
Laura Cosoi are mereu un ajutor de bază în soțul ei, omul de afaceri Cosmin Curticăpean
Elena Gheorghe, foto Instagram jpg
banner MM Stoica Teodora png
image
image