Descoperire neașteptată în apartamentul în care a murit Hayden Panettiere. Ce au găsit anchetatorii pe o saltea
Lumea filmului este în doliu după ce actrița Hayden Panettiere, în vârstă de numai 36 de ani, a decedat, în ciuda tuturor manevrelor de resuscitare făcute de echipajele de urgență. În urma incidentului, autoritățile au intrat în apartamentul vedetei, pentru percheziții.

Ce medicamente au găsit autoritiățile
Potrivit informațiilor transmise de TMZ, în apartament a fost descoperit Narcan, medicament administrat pentru a contracara efectele unei supradoze cu opioide. Dispozitivul folosit pentru administrarea substanței ar fi fost găsit chiar pe o saltea din casă.
Narcan este denumirea comercială a medicamentului naloxonă, folosit pentru a bloca efectele opioidelor (precum heroina, morfina, oxicodona sau fentanilul) în caz de supradoză. Acesta acționează rapid, în câteva minute, pentru a restabili respirația unei persoane care a luat o doză prea mare de opioide. Există sub formă de spray nazal (cea mai comună variantă) sau injecție, iar după administrare este importantă apelarea de urgență la 112.
Intervenția medicală în cazul morții lui Hayden Panettiere a inclus administrarea epinefrinei, cunoscută drept adrenalină, un medicament folosit frecvent în procedurile de resuscitare, inclusiv în situațiile de stop cardiac.
Acest detaliu se potrivește cu informațiile transmise inițial prin apelul la 911, unde dispecerii au fost anunțați atât despre un posibil stop cardiac, cât și despre suspiciunea unei supradoze, potrivit relatărilor citate de Mirror.
Nu a fost stabilită o cauză exactă a morții
Deși în timpul intervenției salvatorii ar fi menționat posibilitatea unei supradoze, autoritățile nu au stabilit oficial că aceasta ar fi cauza decesului. Autopsia preliminară nu a identificat semne de traumă, au transmis reprezentanții biroului medicului legist din Greenville County. Cauza și modalitatea morții rămân, însă, nedeterminate, iar ancheta continuă.
Prezența Narcanului, medicament folosit pentru contracararea efectelor opioidelor, a alimentat speculațiile privind o supradoză, mai ales în contextul în care actrița vorbise public, în repetate rânduri, despre lupta sa cu dependența.
Totuși, simpla administrare a medicamentului nu reprezintă o confirmare oficială a cauzei morții. Procedurile medicale de urgență includ adesea administrarea Narcanului atunci când există suspiciuni, iar investigația medico-legală trebuie să stabilească dacă substanțele folosite în timpul intervenției sau alte medicamente au avut un rol în deces.
Cariera incredibilă a actriței
Hayden și-a început cariera în lumea filmului încă de la o vârstă fragedă, cu rolul majoretei Claire Bennet în serialul „Heroes”. Ea a interpretat și rolul cântăreței de muzică country Juliette Barnes, în producția „Nashville”.
Actrița a apărut și în seria de filme horror „Scream”, iar vocea ei poate fi auzită și în jocul video „Until Dawn”. Ea a avut parte de o carieră de succes, curmată în mod tragic la vârsta de numai 36 de ani.
Viața personală a actriței a ajuns în atenția publicului de mai multe ori, iar în anul 2025 a publicat cartea de memorii „This Is Me: A Reckoning”, în care vorbește deschis despre pierderea fratelui mai mic, cât și despre faima din copilărie și despre problemele de sănătate mintală.
Suferințele care o însoțeau pe Hayden Panettiere
Dincolo de lumina reflectoarelor, actrița a înfruntat ani la rând depresia, anxietatea severă, dependența de alcool și substanțe interzise, probleme amplificate de o puternică depresie post-partum după nașterea fiicei sale, Kaya, pe care o avea din relația cu fostul campion mondial la box Vladimir Klitschko.
Viața actriței a fost marcată de o altă pierdere în anul 2023, când fratele ei mai mic, actorul Jansen Panettiere, a murit subit la vârsta de 28 de ani din cauza unor probleme cardiace.



































