Înregistrarea de la 911 în cazul lui Hayden Panettiere. Ce s-a auzit în timpul apelului și ce au găsit paramedicii
Hollywood-ul este în stare de șoc după moartea actriței Hayden Panettiere la doar 36 de ani. Înregistrările audio dintre dispeceratul de urgență și echipajele de salvare dezvăluie detaliile dramatice din ultimele clipe ale artistei.

Vestea morții actriței americane Hayden Panettiere, celebră pentru aparițiile din serialul „Heroes” și franciza de succes „Scream”, a adus doliu pe scena cinematografiei internaționale.
Găsită fără suflare într-un apartament din Carolina de Sud cu doar patru zile înainte de a împlini 37 de ani, vedeta a lăsat în urmă o durere imensă.
Înregistrarea disperată de la 911
Discuția interceptată între dispeceratul pentru apeluri de urgență și paramedicii sosiți la fața locului arată clar tensiunea intervenției medicale.
Echipajele au încercat din răsputeri să o mențină în viață pe actriță, însă manevrele nu au mai putut schimba destinul tragic al acesteia.
„O femeie neidentificată, în stop cardiac. Supradoză! Manevrele de resuscitare sunt în desfășurare!” potrivit Observator.
O viață plină de drame: pierderea custodiei fiicei și moartea fratelui la 28 de ani
Hayden Panettiere a fost nevoită să cedeze custodia fiicei pe care o avea cu fostul campion mondial la box Vladimir Klitschko din cauza problemelor severe cu alcoolul și substanțele interzise.
După luni petrecute în centre de dezintoxicare, actrița a fost doborâtă de moartea fratelui ei mai mic, decedat la numai 28 de ani din cauza unor complicații la inimă. Într-un volum autobiografic, artista și-a asumat deschis vulnerabilitățile și eșecurile.
„Am muncit atât de mult să construiesc această viață, această carieră incredibilă și am distrus totul. Să nu crezi ce vezi doar într-o imagine. Se întâmplă mult mai multe. Am vrut să împărtășesc oamenilor că nu trebuie să se teamă, că pot trăi cu adevărul, că pot fi imperfecți. Să fii perfect imperfect înseamnă să fii curajos și asta este în regulă.” a declarat Hayden Panettiere


































