Dua Lipa și sora ei mai mică, sexy la plajă în Brazilia!
La soare te poți uita, dar la ele, ba! Cântăreața britanică Dua Lipa (30 de ani) și-a surprins fanii cu o fotografie sexy. Ea s-a pozat în costum de baie alături de sora ei mai mică, Rina Lipa (24 de ani). Imaginea surprinde în spate și o plajă superbă din Brazilia.

Dua Lipa a purtat un costum de baie miniscul de culoare portocalie, iar Rina a optat pentru unul roșu. În timp ce Dua Lipa, care deține o avere de 160 de milioane de dolari, are o carieră muzicală de succes, Rina a ales calea modellingului și actoriei. Ea este un manechin de succes în Marea Britanie și a apărut în câteva scurtmetraje, printre care „Midpoint” și „Eye Drop”.
Dua Lipa a cochetat și ea cu actoria, apărând în filmul de succes „Barbie”. Dua și Rina mai au un frate mai mic, Gjin (19 ani).
Dua Lipa își dorește să devină mamă
Dua Lipa este căsătorită din 2024 cu actorul britanic Callum Turner (35 de ani). Cei doi au de gând să își întemeieze și o familie în viitorul apropiat. „Mi-ar plăcea să am copii într-o zi, dar mereu mă gândesc când ar fi momentul potrivit. Iau în calcul totul: cum s-ar împaca cu munca mea, ce s-ar întâmpla dacă plec în turneu și cât timp liber aș putea să-mi iau. Cred că e unul dintre acele lucruri care se întâmplă când e timpul lor”, a declarat Dua Lipa pentru British Vogue.
„Abia ne-am căsătorit. Ne bucurăm pur și simplu de această perioadă”, a spus ea, adăugând că și-ar dori să întemeieze o familie cu Turner „într-o zi”.
A spus că iubește copiii, dar înțelege că a-i crește presupune mai mult decât simpla afecțiune. Vedeta a spus că dificultățile lumii îi determină pe mulți să renunțe la ideea de a avea copii, iar ea preferă să lase totul să vină de la sine.



































