Eminem i-a împlinit o ultimă dorinţă unui fan cu 24 de ore înainte ca acesta să moară

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Eminem şi Gage Garmo s-au întâlnit pentru câteva ore spre mulţumirea celor care au încurajat pe Twitter acestă iniţiativăFoto TMZ
Eminem şi Gage Garmo s-au întâlnit pentru câteva ore spre mulţumirea celor care au încurajat pe Twitter acestă iniţiativăFoto TMZ

Eminem a împlinit visul unui copil aflat în fază terminală cu doar o zi înainte ca tânărul să piardă lupta cu un cancer osos care i-a curmat viaţa.

Rapperul s-a întâlnit în acest weekend care a trecut cu tânărul în vârstă de 17 ani după ce prietenii acestuia au organizat o campanie online prin care l-au convins pe Eminem să petreacă câteva ore la casa băiatului din Michigan. Din păcate însă Gage garmo a decedat la nici 24 de ore de la întâlnirea cu idolul său. Potrivit Detroit Free Press, cei doi au stat câteva ore în sufrageria casei şi au vorbit despre muzică şi fotbal american. Un rol important în împlinirea acestei ultime dorinţe au jucat cei de la The Rainbow Connection, o asociaţie non-profit din localitatea americană care a luat legătura cu artistul.

Artistul şi-a eliberat programul în weekend pentru acest eveniment
Artistul şi-a eliberat programul în weekend pentru acest eveniment

Hastag-ul #GetGageGarmoToMeetEminem a devenit unul dintre cele mai populare pe Twitter, iar oameni simpli au aplaudat gestul făcut de rapperul american.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dani otil instagram jpg
dara instagram jpg
razvan botezatu facebook jpg
banner smiley gina pistol png
banner dan negru jpg
stelian ogica facebook jpg
img logo jpg
dara instagram jpg
image
image