Fiica lui Eminem s-a transformat într-o bombă sexy

Fiica lui Eminem s-a transformat într-o bombă sexy

Ultima actualizare:
Fiica lui Eminem s-a transformat într-o tânără super sexy
Fiica lui Eminem s-a transformat într-o tânără super sexy

Eminem și-a adus una dintre fiice, pe Hailee, în atenția lumii întregi în una dintre cele mai de succes melodii ale sale, "Mockingbird". De atunci, fata a dispărut de sub radarul media și s-a concentrat pe o viață normală, încununată de succes, căci nu se poate lăuda doar cu frumusețea evidentă, dar și cu note bune la școală.

Hailee are 21 de ani și studiază la Universitatea din Michigan, iar faima pe rețelele sociale este în continuă creștere. Mulți își amintesc de fetița blondă despre care celebrul rapper cânta în urmă cu aproape 15 ani, dar acum, puțini ar mai recunoaște-o. S-a transformat într-o adevărată bombă sexy.

"Mockingbird" și "Hailee's Song" sunt piesele în care Eminem și-a deschis sufletul și în care a vorbit despre fiica sa, dar și despre greutățile prin care aceasta a trebuit să treacă în primii ani de viață, când părinții ei nu se înțelegeau deloc, despre problemele cu banii, despre lipsuri, dar și despre începuturile carierei lui Marshall Matters (numele real al lui Eminem n.r.), care l-au îndepărtat de familie.


    Fiica lui Eminem s-a transformat într-o tânără super sexyFoto: arhivă personală
Fiica lui Eminem s-a transformat într-o tânără super sexyFoto: arhivă personală

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
andreea esca si tatal ei dumitru jpeg
Unde ar pleca Smiley în vacanță cu Pavel Bartoș!   „Nu știu dacă ne-am duce într-o vacanță all inclusive”
adelina pestritu placinta mere colaj captura video jpg
banner copii jpg
Alex Velea face mișcare zilnic și dezvăluie secretul relației cu Antonia
banner kamara jpg
banner madalina apostol inmormantare jpg
Andreea Bălan radiază de când Victor s-a întors acasă
image
image