FOTO Salman Khan a pus ochii pe Paris Hilton. Ce bijuterii scumpe i-a luat
Salman Khan este cunoscut drept un adevărat playboy şi are numeroase cuceriri la activ. Cea mai nouă: nimeni alta decât Paris Hilton.
Cel puţin aşa susţin jurnaliştii indieni, care, după ce vedeta americană a fost dat o fugă în India.
Conform Times of India, Paris a fost invitată la o petrecere exclusivistă din India, iar acolo s-a aflat şi bunul ei prieten Salman Khan. Blonda de 33 de ani a postat pe pagina ei de Instagram mai multe imagini în care apare alături de actorul indian.
Într-una, Paris portă un colier din aur cu diamante, iar în mesajul care însoţeşte fotografia îi mulţumeşte lui Salman pentru cadou.
Se zvoneşte că s-ar iubi cu Iulia Vântur
Actorul indian şi Iulia Vântur s-au cunoscut în 2011, la Dublin, când le-a făcut cunoştinţă chiar Marius Moga (32 de ani), iubitul de atunci al blondinei. Cei doi nu au recunoscut niciodată oficial relaţia, dar Iulia a petrecut mult timp în India, chiar la casa lui Salman.
Recent, ea a fost invitată la nunta surorii actorului, Arpita Khan. Deşi familia lui Salman nu o prea place pe româncă, actorul a avut grijă ca Iulia să fie tratată ca o regină.
El a prezentat-o tuturor drept iubita lui, iar protejata lui Salman Khan a stat nedezlipită de el.
Şi pentru a-i dovedi că o doreşte înapoi în viaţa lui, actorul s-a ocupat îndeaproape de confortul româncei. A cazat-o la un hotel de cinci stele, aflat la o aruncătură de băţ de apartamentul său, şi a suportat toate cheltuielile, doar are în cont 200 de milioane de dolari (714 milioane de lei).