FOTO Sofia Vergara își pune pirostriile cu un lumbersexual adevărat. Uite ce fioros e!

simeon stalpnicul png
Sofia Vergara și Joe Manganiello s-au cunoscut în vara lui 2014Foto: Hepta

Actorii Sofia Vergara şi Joe Manganiello, care s-au logodit în luna decembrie, după o relaţie de şase luni, se vor căsători în toamna acestui an, potrivit declaraţiilor actriţei.

Sofia Vergara, în vârstă de 42 de ani, vrea să se căsătorească cu logodnicul său, Joe Manganiello, imediat ce programul profesional le va oferi răgazul necesar, iar data va fi fixată, cel mai probabil, pentru toamna acestui an, informează contactmusic.com, preluat de Mediafax.

"Încercăm să găsim timp, pentru că el filmează şi trebuie să promoveze «Magic Mike XXL» în această vară, iar eu trebuie să promovez filmul în care joc cu Reese Witherspoon («Hot Pursuit», n.r.), deci suntem cam ocupaţi, dar vom încerca s-o facem în toamnă, în vară va fi prea multă nebunie", a declarat Vergara.

Cei doi au început deja să facă planuri pentru ceremonie, iar Vergara a recunoscut că lista de invitaţi a cam scăpat de sub control.

"(Lista, n.r.) este lungă. Am început cu «sunt doar 20 de oameni», iar acum sunt pagini şi pagini de invitaţi", a spus actriţa.

simeon stalpnicul png
Joe Manganiello a jucat, printre altele, în sitcomul "Cum am cunoscut-o pe mama voastră/ How I Met Your Mother"

Sofia Vergara şi Joe Manganiello, în vârstă de 38 de ani, s-au logodit de Crăciun, în Hawaii.

Cei doi s-au cunoscut în vara anului trecut, la puţin timp după ce Sofia Vergara s-a despărţit de impresarul Nick Loeb, după o relaţie de doi ani.

Columbianca Sofia Vergara, care are un fiu, Manolo, în vârstă de 22 de ani, din prima sa căsnicie, cu Joe Gonzalez, cu care a fost căsătorită între 1991 şi 1993, a devenit celebră la nivel mondial graţie rolului Gloria Delgado din serialul de comedie "O familie modernă/ Modern Family" şi este în prezent actriţa de televiziune cel mai bine plătită din lume, potrivit revistei Forbes.

Joseph Michael "Joe" Manganiello a jucat, printre altele, în sitcomul "Cum am cunoscut-o pe mama voastră/ How I Met Your Mother", în serialul "True Blood" şi în pelicula "Mike Meseriaşu'/ Magic Mike", regizată de Steven Soderbergh.

image
Joe Manganiello s-a logodit cu Sofia Vergara de Crăciun, în Hawaii
florin zalomir
cub cub anamaria prodan laurențiu reghecampf png
sotie Arsinel jpg
foto 1 bec economic jpg
larisa dragulesu marian dragulescu si fiica lor beatrice
image png
Kate Middleton, Prințul William, Harry și Meghan Markle (sursa foto OKMag)
colaj mormant elisabeta a II-a
Materiale de construcție achiziționate cu CEC-uri fără acoperire
Dmitrii Peskov kremlin.ru
image
image
image
image
Anca Pandrea  jpg
Oana Ionita in spital  jpg
image png
image png
2 cabral si andreea png png
larisa dragulesu marian dragulescu si fiica lor beatrice