Gwyneth Paltrow șochează din nou! Cum a realizat că "nu este pasionată de actorie"
Gwyneth Paltrow, în vârstă de 48 de ani, este cunoscută nu doar pentru filmele în care a jucat, ci și pentru afirmațiile controversate pe care le face. De această dată, frumoasa blondă de la Hollywood, a scandalizat printr-o mărturisire plină de sinceritate despre motivul pentru care platoul de filmare nu i se mai pare atât de interesant.
Gwyneth Paltrow este o persoană deschisă și nu ezită să vorbească, cu lejeritate, despre subiectele pe care mulți le consideră tabu. În urmă cu aproximativ un an, actrița promova o lumânare lansată de compania pe care deține și crea controverse pentru că susținea cu tărie că respectivul produs mirosea precum părțile sale intime.
În cadrul unui interviu acordat în timpul carantinei, Gwyneth a declarat că pandemia de coronavirus i-a furat dispoziția pentru momentele romantice cu soțul ei. Iată că acum a sosit vremea să vorbească despre cariera sa, iar mărturisirile sunt cel puțin interesante.
„Viaţa mea şi-a schimbat cursul după ce am atins succesul la Hollywood. Cred că atunci când atingi ţinta la vârsta de 26 de ani şi eşti o persoană condusă de parametri care, sincer, nu iubeşte actoria atât de mult, cum se dovedeşte... Nu e ca şi cum am simţit că e ceva ce nu merită, am simţit ceva de genul cine ar trebui să fiu acum? Către ce merg?”, a spus ea. „Nu era ceva conştient la momentul acela”. Ea a explicat faptul că preferă să îşi petreacă timpul acasă, cu familia şi prietenii, şi nu să stea şase săptămâni singură într-un hotel din Budapesta, spre exemplu.