Harvey Weinstein, arestat pentru viol! Scandalul care a făcut înconjurul lumii

Ultima actualizare:

    Harvey Weinstein a fost arestat pentru viol și alte abuzuri sexuale Foto: AFP
Harvey Weinstein a fost arestat pentru viol și alte abuzuri sexuale Foto: AFP

Producătorul Harvey Weinstein, în vârstă de 66 de ani, a fost arestat pentru acuzații de viol și hărțuire sexuală, după ce multe voci feminine din industria de la Hollywood au făcut mărturii șocante, ce vizau comportamentul nepotrivit al acestuia.

Harvey Weinstein, celebrul producător de film de la Hollywood, s-a predat forțelor de ordine din New York, vineri, 25 mai, după ce a fost acuzat de viol și de forțare a altor acte sexuale, conform unor surse apropiate anchetei, citate de CNN. Acesta a fost arestat, în urma demarării a două dosare, ce priveau declarațiile a două femei, pentru viol de gradul I şi III în primul caz şi de gradul I pentru act sexual, în al doilea caz. 

Producătorul a decis să se predea poliției din Manhattan, New York, la opt luni de la apariția primelor acuzații, venite din partea femeilor din domeniul actoriei, care s-au dovedit a nu fi cazuri izolate. Avocatul lui Harvey a declarat că acesta va pleda nevinovat în fața instanței. Procurorii l-au găsit însă pe acesta vinovat, în urma acuzațiilor de viol și hărțuire sexuală, sub care a fost pus încă de la începutul demarării anchetei. 

Cum au luat amploare scandalul și mișcarea #MeToo

După ce mai multe voci relevante din industria cinematografiei, precum Angelina Jolie, Salma Hayek sau Uma Thurman, au susținut că au trecut prin momente neplăcute, generate de comportamentul lui Harvey Weinstein, fiind victimele abuzurilor sale, scandalul a luat amploare și s-a transformat într-o întreagă mișcare pentru susținerea celor abuzați sexual, denumită #MeToo (Și eu n.r). Actrița care a făcut primele declarații referitoare la modul neadecvat prin care Weinstein le trata pe femeile cu care lucra a fost Rose McGowan, de la mărturiile ei pornind întregul scandal, multe femei alăturându-i-se acesteia și susținând că au trecut prin aceleași abuzuri. „Eu şi multe alte victime ale lui Harvey Weinstein renunţasem la speranţa că violatorul nostru va răspunde în faţa legii. În urmă cu 20 de ani, am jurat că voi îndrepta această nedreptate. Astăzi suntem cu un pas mai aproape de dreptate. Eram nişte tinere agresate de Weinstein şi, mai târziu, terorizate de el şi vasta lui reţea de complici. Sunt alături de celelalte supravieţuitoare. Fie ca această decizie să le redea speranţa tuturor victimelor şi supravieţuitorilor de pretutindeni care au spus adevărul“, a declarat Rose McGown.

Cauțiunea ar putea costa 2 milioane de dolari

Harvey Weinstein a fost ținta reporterilor și a fotografilor, în momentul ieșirii din proces. Deși a fost asaltat de aceștia, producătorul nu a făcut nicio declarație. Potrivit unor surse apropiate anchetei, cauţiunea ar fi de 2 milioane de dolari. Încă de la izbucnirea scandalului, reprezentanţii lui Weinstein au negat vehement acuzaţiile şi au ținut să menționeze că toate contactele sexuale au fost consimţite de către femeile în cauză. Avocatul producătorului, Benjamin Brafman, a declarat recent pentru postul de radio BBC 5 că Weinstein se simte „singur şi furios“, precizând că plângerile formulate împotriva clientului său nu au nicio bază legală şi nu pot fi dovedite, potrivit Adevarul

Jurnalistul Ronan Farrow, care a primit prestigiosul premiu Pulitzer pentru investigaţia prin care a demascat abuzurile lui Weinstein, a declarat că arestarea şi punerea sub acuzare a acestuia este „un moment incredibil şi neaşteptat“ pentru femeile care au avut curajul să povestească evenimentele traumatizante prin care au trecut. 

După ce scandalul a luat amploare, imaginea lui Harvey a fost complet discreditată, acesta a fiind părăsit și de soție și privat de multe titluri și premii pe care le obținuse. Multe persoane din industrie au susținut, de-a lungul timpului, că mijloacele neortodoxe prin care producătorul le agresa pe actrițele cu care lucra erau cunoscute și mușamalizate, de către cei aflați în posturi de conducere. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net