Inel de logodnă bântuit și vizită la Poarta Iadului. Vedetele ne împărtășesc propriile experiențe paranormale

Inel de logodnă bântuit și vizită la Poarta Iadului. Vedetele ne împărtășesc propriile experiențe paranormale

Ultima actualizare:

Dincolo de strălucirea aparițiilor lor publice, de succesul profesional și de viețile luxoase pe care le afișează cu fiecare ocazie ivită, unele celebrități ascund și povești… greu de explicat.

image
Foto: Profimedia

De la obiecte despre care spun că sunt bântuite și apariții misterioase în castele vechi, până la întâlniri uluitoare cu spirite și demoni, vedetele susțin că au trăit experiențe paranormale care le-au marcat în mod evident.

Alexa Chung, de pildă, a dezvăluit că inelul său de logodnă ar putea avea o istorie... supranaturală. Bijuteria vintage, un inel Tudor primit de la logodnicul ei, actorul Tom Sturridge, fostul partener al Siennei Miller, a stârnit reacții neașteptate în timpul pregătirilor pentru o prezentare de modă la Paris.

Alexa a povestit că hairstylistul său, Alexandri, a privit bijuteria și a exclamat: „Doamne, cred că inelul tău este bântuit!”. Acesta i-a scos inelul de pe deget, a început să își pună câteva dorințe în gând și să sufle spre bijuterie, într-un gest menit parcă să alunge orice energie misterioasă. Vedeta a recunoscut că speră ca inelul să nu fie cu adevărat bântuit, deși a glumit că o asemenea poveste ar face bijuteria… și mai specială (sic).

Matthew McConaughey, vizitat de o fantomă în propria locuință

Nici actorul Matthew McConaughey nu e străin de întâmplări inexplicabile. În timpul promovării filmului „Ghosts of Girlfriends Past”, din 2009, acesta a povestit despre o prezență paranormală din locuința sa din Hollywood.

Potrivit actorului, casa era bântuită de spiritul unei femei pe care a numit-o Madame Bleu. McConaughey susține că a văzut-o chiar și atunci când nu consumase alcool și că apariția nu părea deloc prietenoasă.

În loc să fugă de fantomă, actorul a decis să o înfrunte. „Te poți plimba pe unde vrei, dar eu nu plec nicăieri”, i-a spus acesta. Mai mult, le-a recomandat și invitaților să adopte aceeași atitudine, dacă simt o prezență stranie pe coridor.

Hugh Grant, întâlnire cu o apariție misterioasă

O experiență la fel de tulburătoare a fost relatată de Hugh Grant, care susține că a văzut o lumină neobișnuită în timp ce se afla într-un castel. Actorul a povestit că, după o ceartă cu iubita sa, aceasta a ieșit din cameră și a dispărut pe holul clădirii. Când a pornit să o caute, Grant a observat o lumină albă, strălucitoare, care părea să plutească în apropierea picioarelor sale.

„Apoi a trecut prin mine, a coborât pe coridor și a traversat un perete, ajungând în dormitorul principal”, a relatat actorul.

A doua zi, acesta i-a povestit proprietarei castelului ce văzuse, iar reacția femeii l-a surprins: apariția nu era o noutate pentru ea. Se pare că locul era asociat cu o fantomă cunoscută drept A Treia Ducesă, despre care circulau deja povești.

Ariana Grande, experiență înfricoșătoare la… Poarta către Iad

Printre vedetele care au vorbit deschis despre experiențele lor paranormale se numără și Ariana Grande. Într-un interviu acordat revistei „Complex”, cântăreața a mărturisit că a avut o întâlnire pe care a descris-o drept demonică, în timpul unei vizite în Kansas City.

Vedeta a povestit că, după ce a vizitat un castel despre care se spunea că este bântuit, ea și însoțitorii săi au vrut să ajungă la cimitirul Stull, un loc înconjurat de legende întunecate și asociat cu... Porțile Iadului.

Pe drum, artista a simțit o energie negativă copleșitoare, iar în mașină a apărut un miros puternic de sulf. În plus, o muscă ar fi intrat în vehicul în mod inexplicabil. Ariana a interpretat toate aceste lucruri drept posibile semne ale unei prezențe demonice.

Speriată de ceea ce se întâmpla, le-a cerut tuturor să plece imediat. Înainte de a părăsi locul, a deschis geamul și a spus: „Ne cerem scuze! Nu am vrut să vă tulburăm liniștea”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Codruța Filip, cu sufletul vindecat după divorț
image png
anca turcasiu si gabriel cotabita
Marcel Ciolacu și Sorina Docuz  jpg
Babasha și Mălina
Oana Roman  jpg
Ramona Păun
image
image