Jason Momoa și Lisa Bonet s-au despărțit, după 4 ani de mariaj! Care este motivul

Ultima actualizare:

Actorii Jason Momoa şi Lisa Bonet au anunţat că s-au despărţit, de comun acord, după un mariaj de patru ani.

Jason Momoa şi Lisa Bonet au anunţat că s-au despărţit Foto: Getty Images
Jason Momoa şi Lisa Bonet au anunţat că s-au despărţit Foto: Getty Images

Actorul Jason Momoa este din nou singur, spre bucuria admiratoarelor sale, care nu sunt deloc puține! Totuși, vestea despărțirii de Lisa Bonet i-a întristat pe cei care le admirau celor doi cuplul. 

Jason Momoa şi Lisa Bonet au anunţat că s-au despărţit

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Jason Momoa a anunțat că, deşi drumurile lor în căsnicie se despart, dragostea celor doi actori „va continua şi va evolua”. Actorul din  „Aquaman” și Lisa Bonet au doi copii împreună, pe Nakoa-Wolf Manakauapo Namakaeha și pe Lola Iolani. Jason a indicat în mesajul său că „aceste vremuri” pe care le trăim ar putea fi motivul separării.

Cu toții am simțit schimbările acestor vremuri care se transformă. Se desfășoară o revoluție (în lume n.r) și familia noastră nu face excepție”, și-a început actorul declarația.

Momoa a explicat că nu consideră că despărțirea dintre el și soția lui reprezintă, în esență, o știre, însă se simte dator să spună adevărul.

Împărtășim acest lucru nu pentru că noi credem că este o știre, ci pentru a ne continua viața cu demnitate și onestitate.

Dragostea dintre noi continuă, evoluând în moduri în care dorește să fie cunoscută și trăită. Ne eliberăm unul pe celălalt pentru a fi ceea ce suntem şi pentru a învăţa să fim. Devotamentul nostru este pentru această lume sacră și pentru copiii noștri”, a mai scris actorul.

Cum s-au cunoscut Jason Momoa și Lisa Bonet

Jason Momoa şi Lisa Bonet, a căror relaţie a început în 2005, s-au căsătorit în 2017. Jason Momoa, în vârstă de 42 de ani, a spus că s-a îndrăgostit prima dată de Lisa Bonet, în vârstă de 54 de ani, după ce a văzut-o în „The Cosby Show”. El era pe atunci un puști și visa la o relație cu Lisa. „De când aveam 8 ani, am văzut-o la televizor și am fost ceva de genul: „Mami, o vreau pe ea”, a glumit actorul, în emisiunea lui James Corden

Jason și Lisa s-au cunoscut într-un club de jazz prin intermediul unor prieteni comuni. „Mi-am dorit întotdeauna să o cunosc și ea a fost regina, întotdeauna”, mai spunea actorul.

Lisa Bonet a mai fost căsătorită cu Lenny Kravitz, împreună cu care are o fiică, actrița Zoe Kravitz, în vârstă de 33 de ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
jennifer aniston gettyimages jpg
Locația, florile și logistica au fost cel mai greu de realizat la nuntă Andei Adam cu Joseph Adam
Ilinca Vandici DSC 6510 (1) jpg
alec baldwin proces profimedia jpg
Banner Ecaterina Ladin
Banner Fuego
adriana bahmuteanu jpeg
Sătul să i se tot adreseze întrebarea pe care nu mai vrea să o audă, și anume de ce a plecat din juriul emisiunii de la Antena 1, Mihai Bendeac a rupt tăcerea într-un mesaj postat pe rețelele de socializare
image
actualitate.net
image
actualitate.net