Madonna a vrut să își pună capăt zilelor în timpul procesului de custodie pentru fiul ei, Rocco: „Mi-aș fi dorit să-mi tai brațele… Chiar m-am gândit la sinucidere”
Madonna (67 de ani) a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre unul dintre cele mai dureroase momente din viața ei. Celebra cântăreață a spus că atât de mult a suferit în timpul procesului pentru custodia fiului său, încât s-a gândit să își ia viața.

În anul 2016, „Regina muzicii pop” s-a aflat în mijlocul unei lupte legale cu fostul ei soț, Guy Ritchie, pentru tutela băiatului lor, Rocco, care pe atunci avea 16 ani.
Madonna: „Am crezut că vine sfârșitul lumii”
În podcastul „On Purpose”, Madonna i-a dezvăluit lui Jay Shetty că atât de mult a suferit atunci, încât a vrut să își taie brațele și chiar să se sinucidă.
„Au fost momente în viața mea în care mi-aș fi dorit să-mi tai brațele… chiar m-am gândit la sinucidere… Probabil unul dintre cele mai dureroase momente din viața mea, în care sincer nu puteam vedea pădurea din cauza copacilor”, a spus ea, potrivit „The Sun”.
„Când cineva încerca să-mi ia copilul, mă gândeam că la fel de bine mă omoară. Chiar așa mă gândeam și eu. Și eram în turneu la vremea respectivă, așa că trebuia să urc pe scenă în fiecare seară. Zăceam pe podeaua cabinei mele de probă plângând”, a adăugat ea. „Chiar am crezut că era sfârșitul lumii. Nu am mai putut suporta. Pur și simplu, nu am mai putut suporta”, a continuat artista.
Madonna și Guy Ritchie, cineastul britanic din spatele filmelor de mare succes „Snatch”, „The Man from U.N.C.L.E” s-au căsătorit în anul 2008, ca după 8 ani să se despartă. Pe atunci, presa internațională a relatat că, în timpul procedurii de divorț, Ritchie s-a mutat împreună cu Rocco, în timp ce Madonna se afla într-un turneu muzical și nu a avut posibilitatea să comunice cu fiul ei. Această situație a declanșat astfel o luptă aprigă în instanță pentru custodie.
În același podcast, Madonna a mărturisit că a comparat perioada petrecută departe de fiul ei cu sentimentul de abandon prin care a trecut în copilărie, când și-a piedut mama: „Am fost abandonată în copilărie de propria mea mamă și, prin urmare, pierderea unui copil așa cum a fost, ca și cum viața s-ar fi repetat, nu am putut accepta asta și, prin urmare, mi-a cauzat multă suferință. Și incapacitatea de a accepta lucrurile ne provoacă tuturor multă suferință”, a declarat artista.
În cele din urmă, a acceptat pierderea custodiei și a menținut pe tot parcursul anilor o relație bună cu Rocco: „Mă bucur că sunt foarte bună prietenă cu fiul meu!”, a mai precizat ea.
Madonna este mama a șase copii - doi biologici: Rocco și Lourdes, și patru adoptați: David, Mercy, Stella și Estere.



































