Madonna, amendată cu 1,1 milioane $ în Rusia

Madonna, amendată cu 1,1 milioane $ în Rusia

Ultima actualizare:

O amendă de 1,1 milioane dolari o paşte pe cântăreaţa Madonna (54 de ani) pentru că a vorbit de drepturile homosexualilor în timpul unui concert pe care l-a susţinut astă-vară la Sankt Petersburg, potrivit "Hollywood Reporter".

Ea a încălcat astfel o lege propusă de Vitali Milonov, un deputat local al partidului Rusia Unită, aflat la putere.

Totodată vedeta a luat apărarea membrelor trupei punk Pussy Riot, condamnate la doi ani de închisoare pentru manifestări indecente în biserică împotriva preşedintelui Vladimir Putin la 17 august 2012.

Prin comentariile care le-a făcut, Madonna a încălcat clauzele vizei pe care o obţinuse pentru a se produce în Rusia, unde primise doar acordul pentru a participa la "schimburi culturale".

Pe lângă Rusia, mai sunt şi alte ţări în care Madonna nu este bine primită. În primul rând este vorba de ţările musulmane care nu acceptă să se dezbrace pe scenă. Dar cele mai mari probleme le are cu statul african Malawi. Acolo este acuzată pentru pretenţiile exagerate pe care le are pe motiv că ar fi adus mari servicii ţării de unde a adoptat doi copii de culoare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner ornela pasare png
Claudia patrascanu FB jpg
adi nartea colaj instagram jpg
Laura Cosoi, foto Instagram jpg
Daniel Buzdugan webp
Andreea Marin a slăbit 5 kilograme în urma Covidului pe care l-a avut luna trecută     Când se va revedea vedeta cu fiica ei, Violeta!
banner sanziana buruiana png
banner oana lis png
image
image