Marion Cotillard, la 43 de ani, în pantaloni scurți și cu abdomenul la vedere la Cannes

Ultima actualizare:
Marion Cotillard a ales o haină din denim Balmain, inspirată din serialul ”Urzeala Tronurilor”
Marion Cotillard a ales o haină din denim Balmain, inspirată din serialul ”Urzeala Tronurilor”

Printre atâtea rochii de bal, cu trene, pene și paiete, Marion Cotillard a făcut, cu siguranță, figură aparte pe covorul roșu de la Cannes. Miercuri, seară la premiera filmului din competiția oficială ”Matthias et Maxine”, actrița de origine franceză și-a făcut apariția într-un șort minuscul și o bluză care se termina mult deasupra taliei.

La 43 de ani și după două sarcini, Marion Cotillard are suficient de multă încredere în ea, încât să apară în pantaloni scurți și cu abdomenul la vedere pe covorul roșu de la Cannes, în seara premierei unuia dintre filmele aflate în competiția oficială.

Festivalul de la Cannes este recunoscut, de altfel, pentru ținutele îndrăznețe de pe covorul roșu, una dintre puținele reguli estetice impuse de organizatori, pentru femei, fiind purtarea tocurilor. Dar chiar și această regulă a fost încălcată de câteva ori. Cine nu-și amintește de rebela Kristen Stewart, care, în urmă cu cun an, și-a scos pantofii sub privirile fotografilor și a urcat în picioarele goale scările de la Théâtre Lumiere? Sau cine-ar putea s-o uite pe Susan Sarandon, care, la 70 de ani, s-a afișat într-o rochie de catifea verde, cu un decolteu uriaș și o crăpătură adâncă pe piciorul stâng?

Marion Cotillard a vrut să marcheze finalul serialului ”Urzeala Tronurilor”?

Și totuși, ținuta lui Cotillard pare să fie o premieră în istoria festivalului. Actrița a ales un șort negru, cu talia joasă, și un top negru, care se termina deasupra buricului, lăsându-i astfel la vedere frumusețe de abdomen perfect tonifiat.

Marion Cotillard, în pantaloni scurți pe covorul roșu de la Cannes
Marion Cotillard, în pantaloni scurți pe covorul roșu de la Cannes

Pe deasupra, Cotillard a purtat o haină Balmain supradimensionată, din denim, albastră cu un imprimeu alb în formă de dragon, probabil o trimitere subtilă la recent încheiatul ”Urzeala Tronurilor”.

Marion Cotillard, într-o ținută Chanel pe covorul roșu de la Cannes
Marion Cotillard, într-o ținută Chanel pe covorul roșu de la Cannes

Nu e prima oară, la această ediție a Festivalului de Film de la Cannes, când Marion Cotillard alege o ținută cu vedere la abdomen. Cu o seară înainte, actrița purtase un deux pièces Chanel, top și fustă lungă cu buzunare, ambele negre.


    Marion Cotillard, într-o ținută Chanel pe covorul roșu de la Cannesfoto: Getty Images
Marion Cotillard, într-o ținută Chanel pe covorul roșu de la Cannesfoto: Getty Images

Citește și:

Decolteuri de vis la Cannes 2019! Cine au fost vedetele primei seri ale festivalului

Catrinel Menghia, apariție răvășitoare pe covorul roșu de la Cannes!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net