Monica Bellucci se bucură că a devenit târziu mamă

Ultima actualizare:

    Monica Belluci pe coperta Vanity Fair
Monica Belluci pe coperta Vanity Fair

 Monica Bellucci a mărturisit într-un interviu că se bucură că a aşteptat până la aproape 40 de ani pentru a deveni mamă, şi spune că până atunci nu s-a gândit la asta.

Ea avea 39 de ani când a născut primul ei copil, pe Deva, care are în prezent 7 ani, iar la 45 de ani l-a născut şi pe al doilea, Leonie, care are 23 de luni.

În prezent în vârstă de 47 de ani, Monica Bellucci spune că a ales să devină mamă la o vârstă înaintată, nefiind pregătită până atunci pentru a face acest pas.

"Nu eram pregătită pentru ceva atât de uriaş, ceva care avea să-mi schimbe viaţa pentru totdeauna. Cred că a fost aşa pentru că am fost singură la părinţi. Într-un fel, m-am simţit mereu un copil... prea preocupată de mine însămi. Mă temeam că nu o să fiu gata să mă dăruiesc. Până la urmă, am alăptat foarte mult timp şi mi-am dorit să petrec un timp numai cu ea (cu Deva, n.r.) şi să fiu într-adevăr sigură pe mine şi să o cunosc pe ea înainte să rămân din nou însărcinată. Am avut noroc că am rămas însărcinată la 44 de ani. Nu a trebuit să încercăm multă vreme. A fost natural", a spus actriţa.

Monica Bellucci este căsătorită cu actorul francez Vincent Cassel, în vârstă de 45 de ani, din 1999, dar cei doi sunt împreună de 17 ani. Actriţa a mai mărturisit că sosirea copiilor le-a schimbat relaţia, dar în bine.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage (3) jpg
Imagine WhatsApp 2024 11 17 la 18 26 16 20d296ac jpg
Ioana Ginghină, la lansarea unui magazin de încălțăminte în Dâmbovița Mall foto: Alina Erimia
adriana bahmuteanu
Culiță Sterp, alături de iubita Daniela Iliescu și copilul lor, Milan foto Instagram
banner elena caragiu png
Nadia comaneci platformax jpg
Dezbatere prezidențială între Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris. FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net