Oscar 2019. Cele mai spectaculoase ţinute. Rochia lui Glenn Close a avut 19 kg

Ultima actualizare:

    Glenn Close a purtat una dintre cele mai grele rochii din istoria galeiFoto: Profimedia
Glenn Close a purtat una dintre cele mai grele rochii din istoria galeiFoto: Profimedia

Anul acesta la gala Oscar, ţinutele metalizate au fost la putere. Cea mai spectaculoasă ţinută a avut-o actriţa Glenn Close, care a venit îmbrăcată într-o rochie aurie cu totul ieşită din comun.

Dacă a fost cea mai ghinionistă actriţă din istoria Oscarului, nereuşind să ia trofeul nici după ce obţinuse a 7-a nominalizare pentru cea mai bună interpretare în rol feminin, în privinţa ţinutei, Glenn Close (71 de ani) a reuşit să se impună. Ea a venit îmbrăcată într-o rochie Carolina Herrera care cântărea 19 kilograme, împodobită cu 4 milioane de paiete. Întrebată dacă a ridicat greutăţi ca să se antreneze pentru a o purta, vedeta a răspuns: “Nu, şi probabil că mă va ucide!”.

Lady Gaga a purtat un diamante de 30 de milioane de dolari

Cântăreaţa Lady Gaga (32 de ani), care a primit primul Oscar din carieră pentru „cel mai bun cântec” („Shallow”), a strălucit într-o rochie neagră foarte elegantă, marca Alexander McQueen. Însă ţinuta ei s-a dovedit spectaculoasă datorită diamantului Tiffany de 287.42 de carate pe care l-a avut la gât, de 30 de milioane de dolari, purtat ultima oară de Audrey Hepburn, în anul 1961. Lady Gaga a fost a treia femeie care s-a bucurat de celebrul diamant de culoarea canarului, după Audrey Hepburn şi Sheldon Whitehouse, care l-a purtat la balul Tiffany, în 1957. A fost prima apariţie în public a cântăreţei Lady Gaga după despărţirea de logodnicul Christian Carino, care a dat-o peste cap.

Jennifer Lopez a strălucit într-un mosaic de "cioburi de oglindă”

Actriţa şi cântăreaţa Jennifer Lopez (49 de ani) a aavut de asemenea o ţinută spectaculoasă. Ea a purtat o rochie mulată ce imita un mozaic realizat din "cioburi de oglindă”, marca Tom Ford. Diva a completat apariţia ei de poveste cu cercei de diamante şi pantofi Jimmy Choo. Ca de obicei, Jennifer Lopez a reuşit să producă o impresie aparte la Oscar. În anul 2012, ţinuta ei de la decernarea premiilor Academiei Americane de Film a fost cea mai admirată din ultimii zece ani.

Regina King, cea mai sexy despicătură din istoria Oscar

Actriţa Regina King (48 de ani), care a dat lovitura obţinând Oscarul pentru cea mai bună interpretare feminină în  „If Beale Street Could Talk”, a cucerit publicul cu o rochie simplă, albă, marca Oscar de la Renta, cu o despicătură care îi lăsa la iveală picioarele pefercte, şi bijuterii Chopard. Criticii au apreciat că nu s-a mai văzut o despicătură mai sexy la gala Oscar până acum. Olivia Colman, premiată în mod suprinzător pentru rolul principal din „The Favourite”, a purtat o rochie Prada de culoare verde spectaculoasă.

Julia Roberts, “frumuşica în roz”

Actriţa Julia Roberts (51 de ani), de patru ori nominalizată şi câştigătoare a unui premiu Oscar pentru rolul din „Erin Brockovich”, în 2001, a purtat o rochie foarte şic, roz, marca Elie Saab. Cloarea s-a dovedit foarte bine aleasă, dându-i o înfăţişare de prinţesă din poveşti. Ea şi-a accesorizat ţinuta cu pantofi Stuart Weitzman şi bijuterii create de designerul taiwanez Cindy Chao. Actorii Jason Momoa (39 de ani) şi Lisa Bonet (51 de ani) au purtat creaţii Karl Lagerfeld, din ultima lui colecţie Fendi, în memoria creatorului de modă decedat săptămâna trecută. 

Emma Stone, în rochie spectaculoasă

Actriţa Michelle Yeoh (56 de ani), cunoscută pentru rolul din „Crazy Rich Asians”, a purtat de asemenea o rochie aurie foarte elegantă , semnată Elie Saab, şi bijuterii Chopard şi Richard Mille.  Jennifer Hudson (37 de ani) a venit şi ea tot într-o ţinută Elie Saab de culoare portocalie. Actriţa Emma Stone (30 de ani) a purtat o rochie sofisticată semnată Louis Vuitton. În schimb actriţele Amy Adams (44 de ani) şi Constance Wu (36 de ani) au pariat pe ţinute spectaculoase marca Versace. Tenismena Serena Williams (37 de ani) a uluit asistenţa cu o rochie de sirenă, neagră cu ornamentaţii roşii, marca Armani Privé, care se potrivea foarte bine cu coafura. Actriţa Charlize Theron (43 de ani) a strălucit ca de obicei la Oscar, într-o ţinută bleu de la casa Dior. Însă cea mai spectaculoasă rochie rămâne cea purtată de Glenn Close.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net