Prima fotografie cu fetița lui Nick Jonas și a Priyankăi Chopra. Mesajul emoționant al cântărețului
În onoarea Zilei Mamei, cântărețul Nick Jonas și soția sa, actrița Priyanka Chopra Jonas, le-au oferit fanilor o primă imagine cu fetița lor, iar mesajul este unul foarte emoționant.
Cele două staruri au postat fiecare aceeași imagine pe conturile lor de Instagram, scrie CNN. În fotografie, cea mai bine plătită actriță din India își ține fiica gingaș, în timp ce soțul ei le privește.
După ce nu au reușit să aibă un copil în mod natural, Nick Jonas și Priyanka Chopra au apelat la ajutorul unei mame surogat și au devenit astfel părinții unei fetițe. Din păcate, prima fotografie a micuței Malti Marie Chopra Jonas este însoțită povestea clipelor dificile prin care a trecut fetița.
Prima fotografie cu fetița lui Nick Jonas și Priyanka Chopra. Fiica lor a stat 100 de zile la ATI
În postarea de pe Instagram, cei doi povestesc faptul că fiica lor a petrecut mai bine de 100 de zile la Terape Intensivă.
„De Ziua Mamei nu putem să nu reflectăm asupra ultimelor luni și a rollercoaster-ului în care ne-am aflat. Știm acum că mulți oameni au fost în aceeași situație.
După peste 100 de zile petrecute la Terapie Intensivă, fetița noastră este în sfârșit acasă”, a scris Nick Jonas pe rețeaua de socializare.
Nick Jonas, mesaj emoționant: „Cât de prețios și perfect este fiecare moment”
„Călătoria fiecărei familii este unică și necesită un anumit nivel de credință. Chiar dacă a noastră a fost o provocare în primele luni, ceea ce devine foarte clar, în retrospectivă, este cât de prețios și perfect este fiecare moment”, se arată mai departe în mesajul postat pe Instagram.
Cuplul le-a mulțumit medicilor și asistentelor de la spitalul Rady Children's La Jolla și Cedar Sinai, din Los Angeles. În final, cântărețul i-a transmis un mesaj special soției sale.
„Iubito, mă inspiri din toate punctele de vedere. Îmbrățișezi cu atâta ușurință și statornicie acest nou rol. Sunt atât de recunoscător că sunt în această călătorie alături de tine. Ești deja o mamă incredibilă. Happy Mother's Day. Te iubesc", a scris artistul.
Cântărețul Nick Jonas și soția sa, actrița Priyanka Chopra Jonas, sunt căsătoriți din anul 2018, iar anul acesta au adoptat fetiță.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!