Shivon Zilis rupe tăcerea după despărțirea bruscă de Elon Musk: „L-am iubit enorm”

Shivon Zilis rupe tăcerea după despărțirea bruscă de Elon Musk: „L-am iubit enorm”

Shivon Zilis, partenera de lungă durată a lui Elon Musk și mama a patru dintre copiii lui, a dezvăluit public că miliardarul a pus capăt relației lor brusc, „fără niciun avertisment”.

Shivon Zilis, despre despărțirea de Elon Musk
Shivon Zilis, despre despărțirea de Elon Musk Foto: instagram

Shivon este mama a patru dintre copiii lui Elon Musk

Mesajul ei, postat pe X, a venit la doar câteva ore după ce utilizatorii au observat că Musk nu o mai urmărește pe platforma pe care o deține.

Pentru Zilis, ruptura a fost un șoc. „E greu să treci de la a fi îndrăgostită la a renunța în doar o săptămână”, a scris ea, mărturisind că despărțirea a lăsat-o „rănită”.

În mesajul emoționant, Zilis a spus că „l-a iubit mai mult decât viața însăși” și că alături de Musk a trăit „100 de vieți de cunoaștere”, însă cel mai prețios lucru rămân cei patru copii pe care îi au împreună.

Femeia a sugerat că ruptura a venit pe neașteptate, publicând un schimb de mesaje cu Musk din urmă cu doar o săptămână. În conversație, cei doi își declarau afecțiunea, iar partenerul ei îi explica că nu a invitat-o la un dineu oficial pentru că nu știa că evenimentul permite prezența persoanelor din exterior.

„A fost minunat să te văd la micul dejun. Te iubesc foarte mult”, îi scria Zilis.

„Și eu te iubesc”, îi răspundea Musk.

Mesajele au contrastat puternic cu realitatea de acum, în care Zilis spune că despărțirea a venit „fără avertisment”.

O relație discretă, începută în culisele Silicon Valley

Shivon Zilis, în vârstă de 40 de ani, este director executiv la Neuralink, startup-ul lui Musk specializat în implanturi cerebrale. Cei doi ar fi început o relație discretă în 2016, după ce s-au cunoscut prin intermediul OpenAI, laboratorul de inteligență artificială cofondat de Musk. Deși la început legătura lor a fost descrisă ca „un moment singular”, relația s-a transformat treptat într-una romantică, potrivit Daily Mail.

În 2021, Zilis a devenit mama gemenilor Strider și Azure, concepuți prin fertilizare in vitro. În 2024, a ieșit la iveală existența celui de-al treilea copil, Arcadia, iar în februarie 2025 s-a născut Seldon Lycurgus.

Zilis locuiește într-o casă din Austin, Texas, unde Musk obișnuia să stea atunci când își vizita copiii.

Primele semne ale rupturii

Primul indiciu al despărțirii a apărut pe 28 septembrie, când Zilis a postat un mesaj scurt: „New day, new life”/ „O nouă zi, o nouă viață”.

Vineri, un cont care monitorizează activitatea online a personalităților din tehnologie a observat că Musk nu o mai urmărește pe X. Având în vedere că Musk urmărește doar aproximativ 1.400 de conturi, gestul a atras imediat atenția.

Despărțirea vine la câteva luni după ce Zilis a depus mărturie în procesul intentat de Musk împotriva OpenAI, moment în care detalii despre relația lor au ieșit la suprafață.

Deși este rănită, Zilis spune că își dorește ca cei doi să rămână prieteni și să fie părinți buni pentru copiii lor. „Îmi pasă profund de E și voi ține mereu cu fericirea lui”.

Elon Musk nu a comentat public despărțirea.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Banner Denise Rifai
Andreea Popescu
banner andrei banuta png
Andreea Bostănică jpg
Laurențiu Reghecampf jpg
andreea banica instagram jpg
banner dorl visan jpg
Regina Rania
image
image