Soţia lui Idris Elba, infectată cu coronavirus. Nu a vrut să plece de lângă el: "Dragostea e tot ce îți rămâne"
Emoţionant! La doar o săptămână după ce Idris Elba (47 de ani) a dezvăluit că a fost diagnosticat pozitiv pentru COVID-19 după ce a intrat în contact cu Sophia Trudeau, soţia premierului canadian, la un eveniment caritabil din 4 martie, nevasta lui anunţă că şi ea are în corp virusul ucigaş.
„Am aflat în această dimineaţă că rezultatul pentru coronavirus a ieşit pozitiv. Încă nu am simptomele descrise de alţi pacienţi cu COVID-19, dar probabil asta se va schimba în următoarele săptămâni. Mă simt bine deocamdată şi o să vă ţin la curent. Am vrut să fiu alături de el, nu puteam sta departe de el“, a declarat Sabrina Dhowre-Elba (29 de ani), pentru Daily Mail.
Idris Elba și soția, criticați pentru decizia de a rămâne împreună după ce actorul a fost depistat pozitiv
Actorul şi soţia lui au fost aspru criticaţi pentru decizia de a rămâne împreună, deși cunoșteau riscurile la care se expun. idris Elba s-a scuzat precizând că: „În general, Sabrina e bine. Îi este teamă, bineînţeles. Îşi face griji. Dar, trebuie menţionat asta, Sabrina a vrut să fie alături de mine“. Starul a adăugat: „Chiar dacă am vorbit iniţial să stau singur, ea nu a vrut să mă lase singur şi o iubesc şi mai mult pentru asta şi la fel aş face şi eu pentru ea. Oricât de mult am vrut să o ştiu în siguranţă, am presupus că dacă eu îl am, posibilitatea ca şi ea să îl aibă e mare. Am calculat acest risc. Când aşa ceva se întâmplă în lume, dragostea e tot ce-ţi rămâne. Cine sunt eu ca să refuz sprijinul soţiei mele?“ a mai spus el.
Cei doi se flă în izolare şi au fost nevoiţi să amâne toate proiectele pe care le aveau în desfăşurare. Momentan, nici Idris şi nici Sabrina nu au avut nevoie de asistenţă medicală, dar sunt verificaţi de echipe medicale specializate, la vila lor din New Mexico. După ce scapă de boală, Elba a declarat că vrea să-şi inaugureze o staţiune de lux în Sierra Leone.