Starurile din „Titanic” au devenit eroi! Au salvat viața unei tinere mame
Cele două staruri din celebrul film „Titanic”, Leonardo DiCaprio și Kate Winslet, au devenit eroi după ce au ajutat o tânără mamă să se vindece de cancer. Cei doi actori i-au oferit femeii suficienți bani pentru a putea urma un tratament special în Germania.
Gemma Nuttall (29 de ani) a primit o veste îngrozitoare în 2013, în timpul unei vizite pre-natale la medic. Doctorii au diagnosticat-o cu o formă gravă de cancer ovarian, scrie Daily Mail. Femeia a refuzat să urmeze tratamentul, temându-se că ar putea pune în pericol viața bebelușului.
În 2014, Gemma a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, așa că a putut să urmeze tratamentul împotriva cancerului ovarian. Un an mai târziu însă, doctorii i-au găsit o nouă formă de cancer, de această dată o tumoare pe creier, aflată în stadiu 4. Gemma nu avea mai mult de șase luni de trăit.
Împreună cu mama sa, Gemma a lansat o campanie de strângere de fonduri, după ce au descoperit o clinică în Germania care poate trata boala ei, însă avea nevoie de 300.000 de lire sterline, sumă ce nu s-ar fi strâns într-un timp record dacă n-ar fi fost Leonardo DiCaprio și Kate Winslet.
Cei doi actori i-au oferit tinerei mame banii necesari tratamentului în urmă cu cinci luni. Astăzi. Gemma este vindecată și nespus de recunoscătoare binefăcătorilor ei.