Starurile şi-au făcut copiii fotomodele
A devenit deja o modă! Copiii celebrităţilor se lansează în modeling de la cele mai fragede vârste. Preferă să defileze pe podium decât să joace în filme sau să cânte pe scenă precum părinţii lor.
Sistine Stallone, de 19 ani, fiica mijlocie a actorului Sylvester Stallone (71 de ani), din căsnicia cu fotomodelul Jennifer Flavin (49 de ani), calcă pe urmele mamei. Frumoasa brunetă, care abia a terminat liceul, s-a mutat la New York ca să-şi facă o carieră în lumea modei. A părăsit Los Angeles după ce a defilat pentru casa de modă Dolce&Gabbana.
“Spre surpriza mea, tata mă susţine foarte mult în ceea ce fac. Mi-a spus. E vremea ta. A mea s-a încheiat”, a povestit Sistine. Kaia Gerber, de 16 ani, e fiica celebrului fotomodel Cindy Crawford (52 de ani). Tatăl ei, Rande Gerber (55 de ani), a fost şi el un manechin de succes. Nu e de mirare că fata lor, Kaia, care seamănă leit cu frumoasa ei mamă, a devenit deja fotomodel. Ea a debutat la Săptămâna Modei de la New York, anul trecut, în septembrie.
Cordell Broadus, fiul de 20 de ani al rapperului Snoop Dogg (46 de ani), e deja fotomodel. El a defilat pentru celebrul stilist german Philipp Plein, anul trecut, în septembrie. Actriţa Pamela Anderson (50 de ani) se mândreşte foc cu fiul ei cel mare, Brandon Lee, de 21 de ani. Deşi l-a bătut nu demult pe tatăl lui, rockerul Tommy Lee, de 55 de ani, tânărul e deja un fotomodel promiţător. El a defilat pentru casa de modă Dolce&Gabbana.
De asemenea, şi Dylan Lee, de 20 de ani, fratele lui Brandon, al doilea fiu al Pamelei Anderson şi al lui Tommy Lee, a devenit manechin.
Fiul actorului Pierce Brosnan (64 de ani), Dylan, de 20 de ani, este deja un fotomodel consacrat. Băiatul pe care starul îl are cu jurnalista Keely Shaye Smith (54 de ani) a defilat de mai multe ori pe podiumuri. El are o înălţimea de 2,07 metri şi este foarte căutat pentru prezentările de modă.
Lily Rose, de 18 ani, fiica actorului Johnny Depp (54 de ani) şi a cântăreţei franceze Vanessa Paradis (45 de ani), este deja un fotomodel celebru. Ea a debutat ca manechin în iulie 2015, când a defilat pentru casa de modă Chanel.
Gabriel Day Lewis, de 22 de ani, este fiul actorului Daniel Day-Lewis (60 de ani), laureat cu trei premii Oscar, şi al faimoasei actriţe Isabelle Adjani (62 de ani). Cu toate acestea, el a preferat să devină fotomodel decât actor.