Taylor Swift, nuntă de 20 de milioane de dolari! Unde va avea loc marele eveniment
Ziua nunții lui Taylor Swift (36 de ani) și Travis Kelce (36 de ani) se apropie rapid, iar potrivit unui organizator de evenimente, ceremonia ar putea ajunge să coste până la 20 de milioane de dolari.
Nunta lui Taylor Swift va avea loc pe 3 iulie

Celebrul cuplu va spune marele „Da” pe 3 iulie, la Madison Square Garden din New York. Deși pare o alegere neobișnuită pentru o ceremonie, dacă ai miliarde de dolari în cont, poți transforma spațiul într-o sală de nuntă. Iar Taylor Swift, care deține o avere estimată la 2 miliarde de dolari, nu se uită la bani atunci când vine vorba de cea mai importantă zi din viața ei.
Organizatoarea de nunți Sonal Shah a declarat pentru The New York Post că un astfel de eveniment organizat la Madison Square Garden ar putea deveni „foarte realist” o ceremonie de 10 până la 20 de milioane de dolari, dacă sunt incluse costurile pentru securitate, producție, catering, decor și divertisment.

Ea a adăugat că o seară de weekend într-unul dintre cele mai cunoscute spații din lume nu înseamnă doar închirierea locației, ci și costuri suplimentare pentru exclusivitate, personal, securitate și operațiuni, precum și pierderea altor evenimente precum concerte sau meciuri. Surse apropiate de Taylor Swift și Travis Kelce susțin că cei doi plănuiesc să închirieze Madison Square Garden pentru cel puțin trei zile, incluzând o zi pentru pregătiri, ziua ceremoniei și o zi pentru demontare.
O sursă din industrie susține, de asemenea, că fiecare seară în arenă ar putea costa aproximativ 1 milion de dolari. Locația nu are programate evenimente publice între 29 iunie și 6 iulie. Swift a cântat la Madison Square Garden de opt ori: o dată în cadrul turneului „Fearless” din 2009, de două ori pentru „Speak Now” și de patru ori la Z100 Jingle Ball.

O listă impresionantă de invitați
Lista invitaților este una impresionantă, incluzând nume precum Zoë Kravitz, Selena Gomez, Gigi Hadid, Emma Stone și surorile Haim. Cine nu se află pe lista invitaților? Miles Teller și soția sa, Keleigh Sperry, au fost excluși de pe listă după un presupus conflict, potrivit publicației americane Page Six. N-ar fi fost invitată nici actrița Blake Lively, deși pe vremuri ea și cântăreața erau cele mai bune prietene.
Nu au fost făcute publice detalii despre marele eveniment însă cele trei pisici celebre ale lui Taylor Swift, Meredith Grey, Olivia Benson și Benjamin Button, sunt așteptate să joace un rol central în nunta ei.
Taylor Swift are legături strânse cu orașul New York. Artista s-a mutat în 2014 în două penthouse-uri alăturate din Tribeca, pe care le-a transformat într-un singur duplex spațios. Ulterior, a cumpărat casa de lângă și un loft de 325 de metri pătrați în aceeași clădire. În 2016 a închiriat o locuință pe Cornelia Street, în perioada în care proprietatea din Tribeca era în renovare.
Taylor Swift și Travis Kelce și-au anunțat logodna într-o postare comună pe Instagram în august 2025, în care artista a scris: „Profesoara ta de engleză și profesorul tău de sport se căsătoresc”. Postarea a strâns peste 37 de milioane de aprecieri.


































